Ovidiu Mihăilă nu explică de ce nu a convocat-o pe Bianca Bazaliu

Data:

Noul antrenor principal al echipei naționale de handbal feminin, Ovidiu Mihăilă, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, înaintea Trofeului Carpați, că la Campionatul Mondial din Germania și Olanda (26 noiembrie – 14 decembrie) își propune ca prima reprezentativă să se autodepășească, subliniind însă că el întotdeauna și-a dorit să iasă primul.

Ultimul test pentru naționala de handbal feminin a României înaintea Campionatului Mondial va fi Trofeul Carpați, organizat la Bistrița, în perioada 20-23 noiembrie. Selecționerul Ovidiu Mihăilă, jucătoarele Cristina Laslo și Alisia Boiciuc și Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, au participat la o conferință de presă, în care au abordat mai multe subiecte, printre care și obiectivele tricolorelor la turneul final, dar și motivele unor absențe din lot.

‘Datorită faptului că reprezentăm o țară cu istorie și tradiție în handbal, cu siguranță că România la fiecare participare la o competiție majoră, că vorbim de Mondiale, Europene sau Jocuri Olimpice, și-a dorit tot timpul să se autodepășească. De aceea noi la această ediție a Campionatului Mondial dorim să ne autodepășim, să ieșim din grupe. Ãsta este un obiectiv foarte important pentru că ne poate da încredere pentru ceea ce putem construi mai departe. Deci ăsta e primul obiectiv, dar obiectivul principal pentru mine îl reprezintă jocul cu Croația. Iar apoi, celelalte lucruri le vom analiza din aproape în aproape. Pentru că ne dorim să ajungem cât mai sus la asemenea competiții. Dacă vreți să spun un loc, eu am crescut în performanță și mi-am dorit mereu să ies primul. Așa că eu îmi doresc să ies campion mondial. Chiar dacă vorbim despre un vis… dar de ce să nu credem în astfel de vise? Și aceste fete au în ele dorința aceasta. Important este să avem răbdare să iasă la suprafață tot ceea ce au mai bun pentru a crede că într-o zi România va ieși din nou campioană mondială. Eu consider că obiectivele e important să le stabilim din aproape în aproape. Am discutat cu fetele și primul obiectiv este meciul cu Croația, meciul de început, iar dacă iese bine vom avea motivație pentru a ajunge acolo unde cred că fetele merită’, a menționat selecționerul.

‘Plecăm cu încredere, chiar dacă avem o echipă într-o oarecare măsură tânără. Eu zic că este un mix frumos, iar jucătoarele trebuie doar să se bucure de handbal să creadă în bagajul lor de cunoștințe profesionale. Tinerețea de multe ori înseamnă curaj, spirit și unitate de grup, de aceea trebuie să avem încredere în aceste fete și să ne bucurăm de ceea ce ele ne arată în jocurile care vor urma, atât cele din cadrul Trofeului Carpați, cât și cele de la Campionatul Mondial’, a adăugat el.

Întrebat de săptămâna.online care e motivul pentru care nu a convocat-o pe Bianca Bazaliu în lotul pentru Trofeul Carpați, Mihăilă a răspuns:

‘Pot să spun și de ce nu am convocat-o pe Lixăndroiu, pe Ștefania Stoica sau Diana Ciucă… sunt foarte multe jucătoare care ar fi putut face parte din acest drum. A fost o decizie grea și nu e ușor să alegi în asemenea momente, pentru că fiecare își dorește. A fost o decizie dintr-un anumit context care implică atât aspectul tehnico-tactic, plus latura umană, pentru că aceasta reprezintă un punct forte în unitatea de grup a echipei. Dar în acest moment am decis că mai avem o jucătoare de același profil cu al Biancăi Bazaliu și am considerat că e necesar să ne orientăm spre alte posturi care ne pot aduce un plus mai mare’.

Selecționerul susține că în cazul în care după meciurile din cadrul Trofeului Carpați de la Bistrița consideră că trebuie să facă anumite schimbări în lot înaintea Campionatului Mondial le va face fără rețineri.

‘Așa cum s-a schimbat stafful, s-a schimbat într-o oarecare măsură și lotul… Au venit jucătoare noi și am considerat că le avem pe Cristina Laslo și Lorena Ostase, care vor avea responsabilitatea de căpitan al echipei naționale. Dacă nu este una, este cealaltă. Noi le susținem și le-am dat credit în tot ceea ce își doresc să facă la echipa națională. Sperăm ca toate fetele să fie sănătoase. Eu le-am spus că acesta nu este un lot definitivat total. Ele trebuie să își câștige această încredere pe care noi le-am oferit-o. Și dacă vom găsi lucruri care nu ne pot ajuta pentru moment în ceea ce trebuie să facem la echipa națională pentru Campionatul Mondial, atunci eu nu am nici cea mai mică reținere în a lua decizii. Chiar dacă îmi e greu, prioritatea numărul unu e reprezentată de rezultatele echipei naționale și nu de mine. Așa că atât cât suntem aici trebuie să fim cât mai obiectivi și corecți’, a mai spus Mihăilă.

Vedeți mai jos conferința de presă integral:

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primăria Bistrița continuă evaluarea arborilor din oraș pentru eliminare exemplarelor degradate

Primăria Bistrița continuă procesul de verificare a arborilor aflați...

Ziua Meșteșugarilor revine la Tonciu. Tradiția împletitului în papură, celebrată la ediția a XVI-a

Comunitatea din Tonciu, comuna Galații Bistriței, va găzdui duminică,...

Studiu: 71% dintre români vor ca partidele politice să se delimiteze clar de extremism

Majoritatea românilor consideră că politica autohtonă trebuie să se...

Gloria Bistrița, victorii de pregătire cu CFR Cluj FC Bacău, înaintea debutului de sezon

Gloria Bistrița, victorie de prestigiu în Gruia: 2-0 cu...