Gloria pierde cu Esbjerg și pică pe locul patru în Grupa A din EHF CL

Data:

Această partidă a fost desemnată Match of the Week în Grupa A, un duel important în clasament pentru locurile de calificare în fazele finale ale Champions League. Gloria Bistrița a venit după meciuri dificile (inclusiv o înfrângere acasă cu Buducnost), iar în turul sezonului anterior româncele obținuseră chiar o surpriză în fața lui Esbjerg pe teren propriu.

Gloria Bistrița a cedat pe terenul uneia dintre forțele Europei, Team Esbjerg, scor 32-28, într-un meci din etapa a 10-a a Ligii Campionilor care a confirmat progresul formației lui Carlos Viver, dar a scos din nou la iveală limitele care, la acest nivel, fac diferența între un rezultat mare și o înfrângere onorabilă.

Față de eșecul cu Buducnost, Gloria a arătat mai multă coerență, mai mult curaj și o identitate ofensivă mai clară, însă problemele defensive, absențele importante din lot și gestionarea momentelor-cheie au înclinat balanța în favoarea danezelor.

Startul de partidă a aparținut Gloriei, care a intrat pe teren fără complexe și a reușit să controleze primele minute printr-un joc bine echilibrat între linia de 9 metri și pivot. Danila Delgado și Lorena Ostase au fost principalele motoare ofensive, iar în minutul 14 tabela indica un 8–7 care reflecta perfect realitatea din teren. Gloria a condus chiar cu 10 la 8 în minutul 19. Atacul bistrițean funcționa, însă în spatele acestui început promițător se conturau deja primele probleme tactice. Lipsa unei soluții reale pe extrema dreaptă, acolo unde absența Soniei Seraficeanu a redus mult opțiunile de finalizare, a îngustat jocul Gloriei și a făcut ca multe atacuri să se închidă previzibil pe axa centrală.

Pe măsură ce ritmul a crescut, apărarea Gloriei a început să cedeze exact în zonele cele mai sensibile. Cuplul inter–centru nu a reușit să blocheze pătrunderile jucătoarelor de la Esbjerg, iar spațiile dintre apărătoare au fost speculate constant. În plus, presiunea defensivă a danezelor a forțat erori neforțate în construcția Gloriei, în special din partea Larissei Nüsser și Paulei Arcos, surprinse de ieșirile agresive ale gazdelor.

Finalul primei reprize a fost unul dificil pentru Bistrița, care a pierdut clar duelul pe tranziție și a intrat la cabine cu un handicap de trei goluri, 17–14, mai mare decât ar fi indicat raportul real de forțe din teren.

Repriza secundă a adus poate cele mai bune minute ale Gloriei din acest meci. Echipa a revenit cu mai multă intensitate, a redus diferența și a dat senzația că poate pune cu adevărat presiune pe Esbjerg. Într-un moment în care scorul se apropia periculos pentru gazde, iar Gloria avea șansa de a coborî diferența la un singur gol, cursul jocului a fost frânt de o serie de decizii controversate ale brigăzii de arbitri, toate venite în defavoarea bistrițencelor. Faulturi sancționate aspru, situații similare judecate diferit și eliminări care au apărut exact când Gloria câștigase momentul au tăiat elanul unei reveniri care părea posibilă.

Din punct de vedere tactic, aici s-a făcut ruptura decisivă. În loc să profite de momentele de superioritate emoțională, Gloria a fost nevoită să atace în inferioritate sau cu o rotație defensivă fragmentată. Esbjerg a simțit momentul și a mutat inteligent jocul în zonele unde apărarea Gloriei era deja vulnerabilă, folosind mult mai eficient blocajele pentru interi și atrăgând apărătoarele centrale în afara pozițiilor lor naturale. Astfel, fiecare apropiere a Gloriei a fost urmată rapid de o serie de goluri daneze care au reinstalat diferența de siguranță.

În poartă, Renata de Arruda a fost din nou unul dintre punctele forte ale Gloriei, cu intervenții importante care au ținut echipa în meci inclusiv în momentele de dominare ale gazdelor. Totuși, de cealaltă parte, Katharina Filter a avut o prestație de top, reușind parade decisive exact în momentele în care Gloria încerca să schimbe cursul jocului. Duelul portarilor a fost câștigat de Esbjerg, iar acest lucru a cântărit enorm într-un meci cu un asemenea nivel de intensitate.

Chiar și așa, înfrângerea de la Esbjerg nu șterge semnalele pozitive. Gloria arată din nou ca o echipă care joacă handbal, care are personalitate și care poate pune probleme oricărui adversar. Drumul spre fazele superioare rămâne deschis, însă pentru a face pasul următor, apărarea trebuie să redevină fundația solidă pe care această echipă și-a construit succesele în sezoanele precedente.

Au marcat pentru Gloria: Ostase – 7, Delgado – 5, Gutierez 4, Nusser, Gassama, Arcos – câte 3, Stoica – 2, Kobylinska 1.

Au marcat pentru Esbjerg: Mork – 8, Moller – 7, Sprengers – 6, Reistad -4 , Rushfeldt, Heindahl, Jacobsen, Emmenegger câte unul

Katharina Filter – 40, 43 la sută

Renata de Arruda – 31, 91 la sută

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....