Trei pasaje pe DN 17 au fost adjudecate. Primăria pregătește și modernizarea centurii vechi

Data:

Trei dintre cele patru pasaje denivelate propuse pe DN 17, în municipiul Bistrița, au fost deja adjudecate, iar al patrulea, cel de la Viișoara, se află încă în procedură de licitație. Anunțul a fost făcut de primarul Gabriel Lazany, într-o conferință de presă în care a prezentat stadiul proiectelor de infrastructură rutieră.

Potrivit edilului, Comisia tehnico-economică din cadrul Ministerului Transporturilor a avizat săptămâna trecută majorarea TVA de la 19% la 21% și schimbarea sursei de finanțare pentru aceste investiții, din PNRR în Programul Național de Transport. „În cursul acestei săptămâni va apărea, cel mai probabil, ordinul de ministru care va aproba decizia Comisiei tehnico-economice”, a declarat primarul.

Contractele pentru proiectarea și execuția a trei pasaje de pe Calea Moldovei au fost câștigate de compania Frasinul SRL, însă procedura nu este încă definitivă, existând posibilitatea depunerii de contestații. Edilul a precizat că pentru fiecare pasaj au existat câte patru ofertanți. În ceea ce privește pasajul de la Viișoara, acesta este „încă în procedură, selectată pentru monitorizare”, fapt care îngreunează procesul, deoarece documentația trebuie verificată suplimentar de autoritatea care monitorizează achizițiile publice.

Lucrări simultane pentru a reduce blocajele

Durata exactă de execuție va fi stabilită prin proiectul tehnic, însă primarul estimează că lucrările nu vor depăși un an. Intervențiile vor începe simultan la toate cele trei pasaje. „Dacă le-am face pe rând, ar trebui să blocăm circulația trei ani. Blocăm un an și asta e”, a explicat Lazany, argumentând că varianta aleasă va concentra disconfortul într-o perioadă mai scurtă.

Pasajele denivelate vor fi amenajate la intersecțiile DN 17 cu zona Altex, zona Kaufland și Cibela, respectiv cu DN 17C (str. Lucian Blaga). Al patrulea pasaj este prevăzut la intersecția DN 17 cu vechea centură, în Viișoara.

Modernizarea centurii vechi, în paralel

Administrația locală intenționează să demareze concomitent și lucrările de modernizare a vechii variante ocolitoare. „Vom lucra în paralel”, a subliniat primarul, menționând că studiul de fezabilitate va fi finalizat în luna martie, moment în care vor fi cunoscute și valorile investiției.

Finanțarea modernizării centurii va proveni din bugetul local, însă municipalitatea ia în calcul și contractarea unui împrumut bancar. Proiectul prevede extinderea la trei benzi pe strada Lucian Blaga – una pe direcția Calea Moldovei și două pe sens invers – precum și lărgirea la patru benzi de la sensul giratoriu al centurii până la Petrom Viișoara. Sunt prevăzute trotuare și piste de biciclete pe ambele părți, acolo unde spațiul permite.

De asemenea, vor fi amenajate sensuri giratorii la intersecțiile cu DN 17C, Subcetate, Drumul Tărpiului, zona Dedeman și Petrom, precum și două intersecții semaforizate la Drumul Dumitrei Vechi și strada Soarelui, spre Sigmir. Centura va fi extinsă până la Pensiunea Morariu, pentru a evita rămânerea unui tronson de aproximativ 600 de metri nemodernizat.

După finalizarea studiului de fezabilitate, Primăria Bistrița va organiza licitația pentru proiectare, estimată să dureze cel mult trei luni. Execuția lucrărilor ar putea dura între un an și doi ani, în funcție de complexitate.

Întrebat despre eventuale întârzieri cauzate de exproprieri, primarul a respins această posibilitate. „Exproprierile nu ne pot întârzia. Se poate contesta doar valoarea despăgubirii, nu expropierea în sine, conform prevederilor legale pentru proiectele de interes public local”, a afirmat Gabriel Lazany.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Festivalul – Concurs dedicat Rapsozilor Populari „La poale de Țibleș”

Rapsodul Ioana Simionca din Sebiș, BN este câștigătoarea Marelui...

Expoziție de pictură „POP ART – în viziunea copiilor”

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud găzduiește marți, 9 iunie 2026, de...

ADI DEȘEURI : Miercuri 10 iunie se ridică pubela verde

”DE REȚINUT!PUBELA VERDE pentru deșeurile reciclabile din sticlă se...