Polițiștii din județul Bistrița-Năsăud au desfășurat, în data de 11 martie, mai multe acțiuni menite să crească siguranța elevilor și să combată activitățile ilegale din domeniul silvic. Activitățile au avut loc atât în zona unităților de învățământ din Beclean, cât și în cadrul unor controale privind exploatarea și transportul materialului lemnos.
Acțiuni preventive în zona școlilor din Beclean
În intervalul orar 10.00–12.00, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, alături de polițiști ai Poliției orașului Beclean, specialiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității și jandarmi, au desfășurat activități preventive în zona școlilor. La acțiuni a participat și echipa canină a Serviciului Criminalistic.
Scopul principal al activităților a fost creșterea gradului de siguranță al elevilor în timpul deplasării către și de la școală, precum și prevenirea unor fenomene precum absenteismul școlar, violența în rândul tinerilor sau comercializarea către minori a produselor din tutun, alcoolului și băuturilor energizante.
În cadrul verificărilor:
- au fost controlate 4 societăți comerciale;
- 36 de persoane au fost legitimate;
- polițiștii rutieri au verificat respectarea regulilor de circulație în zona trecerilor de pietoni din apropierea școlilor.
Totodată, polițiștii au identificat 11 elevi care absentau de la cursuri, iar situațiile au fost comunicate conducerilor unităților de învățământ. De asemenea, au fost organizate 6 activități preventive la care au participat aproximativ 200 de elevi, iar doi agenți de pază din unitățile școlare au fost verificați și instruiți.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.540 de lei, majoritatea pentru abateri rutiere.
Controale pentru protejarea fondului forestier
În aceeași zi, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj, au desfășurat acțiuni pentru combaterea activităților ilegale din domeniul exploatării și comercializării materialului lemnos, dar și pentru prevenirea braconajului piscicol.
În urma controalelor:
- a fost verificat un ocol silvic și un depozit de material lemnos;
- 8 persoane au fost legitimate;
- au fost controlate 6 transporturi de material lemnos.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni în valoare de 10.000 de lei, conform legislației silvice, și au confiscat material lemnos în valoare de 1.891 de lei. De asemenea, au mai fost aplicate două sancțiuni pentru nereguli rutiere.
Tânăr arestat pentru conducere fără permis
Într-un alt caz, un tânăr de 18 ani, cercetat pentru conducere fără permis, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


