Bugetul Bistriței în consultare publică până pe 25 aprilie

Data:

Primăria Bistrița a inițiat procedura de consultare publică cu privire la proiectul de buget al municipiului pe anul 2026, care va fi supus apoi aprobării Consiliului Local.

Proiectul de buget a fost publicat pe 9 aprilie, de la această dată se calculează termenul de 15 zile în care cetățenii pot depune contestații sau observații la proiectul de buget. Dacă vreți să faceți propuneri sau contestații, acestea sunt valide numai dacă se încadrează în termen.

Organizația Funky Citizens pune în acest an la dispoziție o platformă online unde cetățenii interesați sunt informați despre modul de alcătuire a bugetului, pașii de urmat pentru a formula propuneri/contestații și cum se analizează corect un buget local. Pentru înscrieri accesați link-ul https://transparenta.eu și acceptați provocarea.

Important este că pentru organizarea unei dezbateri publice a bugetului, acest lucru trebuie solicitat de o asociație sau fundație. Conform legii Primăria nu este obligată să organizeze dezbaterea publică a bugetului dacă nu este solicitat acest lucru oficial de o asociație.

Dacă nimeni nu solicită o dezbatere publică, bugetul se poate aproba fără o întâlnire publică de dezbatere, chiar dacă cetățenii pot trimite în continuare observații și propuneri în scris. Legea 52/2003 prevede că o asociație legal constituită poate cere organizarea unei dezbateri, iar primăria este obligată să o organizeze.

Ce prevede bugetul de anul acesta

Sunt estimate venituri de 590.555.000 lei și cheltuieli de 648.692.000 lei, diferența fiind reprezentată de excedentul anului trecut.

În bugetul local, 356.155.000 lei sunt cheltuieli de funcționare, iar 245.952.000 lei sunt cheltuieli pentru dezvoltare.

”Proiectul de buget reflectă angajamentul administrației locale pentru dezvoltare durabilă, modernizarea infrastructurii și creșterea calității serviciilor publice oferite cetățenilor”, spune primarul Gabriel Lazany.

Proiectul de buget poate fi consultat pe site-ul instituției: https://primariabistrita.ro/wp-content/uploads/2026/04/Proiect-Buget-Municipiul-Bistrita-2026.pdf sau la Centrul de relații cu publicul din str. Gheorghe Șincai nr. 2.

Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere în perioada 10-25 aprilie la adresa de e-mail: primaria@municipiulbistrita.ro sau le pot depune la Centrul de relații cu publicul – Primăria Bistrița, str. Gheorghe Șincai nr. 2.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Elena Calistru: Mesaj de Ziua Europei

Text scris de Elena Calistru, fondatoarea Funky CitizensUnii...

9 mai 1918: Moare la București poetul George Coșbuc

La 9 mai 1918 se stingea, la București, unul...

Directorul General APIA vizat de DNA într-un dosar cu angajări pe pile

Adrian Pintea actualul Director General al APIA este unul...