Legea AUR privind așa-zisa transparență a finanțării ONG-urilor a trecut de Senat

Articol scris de Elena Calistru fondator Funky Citizens

Ieri a trecut de Senat legea AUR privind așa-zisa transparență a finanțării ONG-urilor. PSD a votat pentru.

Surpriză. Și pentru că urmează inevitabil valul de „ce aveți de ascuns?”, am să explic câteva lucruri pentru cei care chiar vor să înțeleagă — nu pentru cei orbiți de ură, că pe ăia nu-i ajută nimic.

– În primul rând, genul ăsta de lege care „se luptă” cu dușmanul imaginar al „ONG-urilor sorosiste” nu o să aibă niciun impact pe organizații din societatea civilă precum Funky Citizens (sau pe organizații din media ca Recorder și alții care îi enervează).

Știți de ce?

Pentru că deja publicăm transparent, de ani de zile, toate sursele noastre de venit. Nu doar le trimitem la ANAF. Ci sunt pe site. Dintotdeauna. Inclusiv bilanț.

– Ce nu publicăm? Numele oamenilor, persoane fizice, pentru că mai ales în comunități mici îi facem ținte pentru fix genul ăsta de ură.

Dar zic că nu o să aibă impact pentru noi pentru că donațiile pe care noi le primim de la indivizi nu sunt de ordinul miilor de euro. Cei care ne susțin munca sunt oameni care donează 5, 10, maxim 100 euro, în niciun caz nu avem donatori milioanari (deși, nah, haideți încoa dacă aveți curaj).

Pentru că sunt oameni în majoritar din clasa medie sau tineri și pensionari care nu chiar se scaldă în bani și pentru care a susține astfel de cauze este chiar o declarație de valori, nu de avere.

– De asemenea, nu, nu ascunde nimeni nu știu ce averi și nu se îmbuibă cu bani de la donatori dubioși. O să spun doar că niciun salariu din Funky nu depășește 2000 euro (de fapt, nici nu atinge suma asta). Dar nu intru în detalii mai multe, că nu aș vrea să ne fure alții din echipă (deși știu cât sunt de buni și sigur ar merita să fie mai bine plătiți pentru ce muncă fac și câți nervi și creieri sunt acolo, pentru toate nopțile și săptămânile de muncă non stop, pentru miile de kilometri bătuți și pentru tona de răbdare și de dedicare pe care o au).

– Știți pe cine o să îngroape în birocrație această lege?

Pe ONG-urile care fac muncă mai ales în domeniul social – cei care au grijă de copii săraci, de persoane cu autism, de cei care se străduiesc să facă viața mai ușoară pentru cei aflați în stadii terminale etc. Ei reușesc să mai adune donații ceva mai consistente pentru că într-adevăr au nevoie de resurse mult mai mari din comunitate. Noi ne descurcăm mai bine pe competiții de granturi europene sau internaționale.

– De ce ne pasă atunci dacă nu afectează și „urlăm ca din gură de șarpe”?

1. Pentru că am văzut filmul ăsta în multe alte țări care nu sunt un etalon de democrație – întâi vin după societatea civilă și după media independentă pentru că sunt un dușman ușor de construit. Și pentru că enervează când țin puterea sub lupă. Apoi după justiție. Apoi după alte structuri care ar putea fi critice. Și nu e teorie, e pattern documentat: Dragnea a încercat exact același lucru în 2017. „Transparența” era paravanul, iar controlul — scopul real. Ungaria lui Orbán a mers pe același model. Rusia a mers mai departe.

2. Din ură pentru ăștia ca noi care spun lucrurilor mai pe șleau și enervează politicieni, o să bușiți niște organizații care chiar fac treaba statului în straturile cele mai vulnerabile ale societății. Mă simt un pic vinovată că pe unii atâta îi duce orbirea de ură, încât să nu se gândească la consecințe, ci doar la sloganuri. Să vă fie rușine!