Ministerul Finanțelor anunță o scădere spectaculoasă a deficitului bugetar, însă economiștii avertizează că o parte importantă a rezultatului vine din blocarea sau amânarea cheltuielilor, pe fondul adoptării foarte târzii a bugetului pe 2026.
Pe cine mințim?
Aceasta este întrebarea care trebuie pusă după comunicatul Ministerului Finanțelor privind execuția bugetară la 30 aprilie 2026. Pe hârtie, România arată mult mai bine decât anul trecut: deficitul bugetului general consolidat a coborât la 23,95 miliarde lei, adică 1,17% din PIB, față de 55,97 miliarde lei, respectiv 2,92% din PIB, în aceeași perioadă din 2025. Ministerul vorbește despre „una dintre cele mai importante ajustări bugetare din ultimii ani” și despre o schimbare de traiectorie fiscală.
Problema este că această fotografie bugetară trebuie citită cu toate elementele pe masă. Reducerea deficitului nu a venit doar dintr-o reformă profundă a statului, din eficientizarea aparatului public sau dintr-o colectare miraculoasă. A venit, în bună măsură, și din faptul că bugetul de stat pe 2026 a fost adoptat extrem de târziu. Parlamentul l-a aprobat abia pe 20 martie, iar legea a intrat în vigoare pe 30 martie, practic la finalul primului trimestru.
Până la aprobarea bugetului, statul nu a funcționat normal, ci în regim de limitare. Legea finanțelor publice prevede că, atunci când legile bugetare nu sunt adoptate la timp, Guvernul îndeplinește sarcinile prevăzute în bugetul anului precedent, iar limitele lunare de cheltuieli nu pot depăși, de regulă, 1/12 din prevederile bugetare anterioare. Cu alte cuvinte, instituțiile publice au putut face doar cheltuieli strict necesare funcționării, nu o execuție bugetară normală, cu plăți, investiții și programe derulate la ritm obișnuit.
Aici este miezul problemei. Dacă statul nu cheltuie pentru că nu are buget aprobat, deficitul scade. Dar aceasta nu înseamnă automat că statul s-a reformat. Înseamnă, în mare parte, că plățile au fost împinse în timp. Economia privată nu a fost alimentată normal prin contracte publice, lucrări, programe, achiziții sau decontări. Într-o țară în care statul este un client major pentru companii, amânarea acestor fluxuri lovește direct în consum, în lichiditatea firmelor și în dinamica economică.
Am vopsit gardul…dar nu se poate ascunde leopardul
Chiar și comunicatul Ministerului Finanțelor arată că, în primele patru luni, cheltuielile totale au fost de 247,79 miliarde lei, în scădere nominală cu 3,2% față de perioada similară din 2025. Ministerul susține că ajustarea s-a concentrat pe cheltuielile curente și că investițiile nu au fost blocate, indicând investiții de 31,03 miliarde lei, dintre care 75,58% finanțate din fonduri europene și PNRR. Dar aceeași execuție trebuie privită în contextul adoptării întârziate a bugetului și al restricțiilor temporare de cheltuire.
Această interpretare nu este o simplă speculație. Analistul economic Adrian Negrescu a explicat, pentru Ziare.com, că scăderea deficitului din primul trimestru are legătură directă cu faptul că România nu a avut lege a bugetului în primele luni ale anului, ceea ce a limitat puternic capacitatea autorităților de a cheltui. În aceeași analiză, Bogdan Glăvan a atras atenția că datele bune ascund dezechilibre și că majorarea veniturilor vine mai ales din creșteri de taxe, nu dintr-o îmbunătățire reală a colectării.
Și Radu Nechita a punctat problema mediului privat: încasările nu au crescut proporțional cu majorările de taxe, iar multe firme sunt în dificultate. Cu alte cuvinte, statul a raportat un deficit mai mic, dar economia reală a plătit costul acestei ajustări prin consum redus, taxe mai mari, presiune pe companii și întârzierea banilor care ar fi trebuit să circule în piață.
Mai mult, marile agenții de rating nu se uită doar la cifra de moment, ci la sustenabilitatea ei. Moody’s a avertizat că România ar putea fi retrogradată dacă programul de consolidare fiscală nu este implementat eficient, iar Fitch a atras atenția asupra deficitelor ridicate, a creșterii datoriei publice și a riscurilor legate de stabilizarea acesteia. S&P a menținut ratingul României, dar a semnalat riscuri politice și de implementare în procesul de consolidare fiscală.
Prin urmare, întrebarea corectă nu este dacă deficitul a scăzut. Da, a scăzut. Întrebarea corectă este cum a scăzut și cât din această scădere poate fi repetată fără să sufoci economia. Una este disciplina fiscală reală, bazată pe reforme, reducerea risipei, prioritizarea investițiilor și colectare mai bună. Alta este austeritatea administrativă produsă de întârzierea bugetului și de amânarea unor plăți.
Ce avem de fapt?
România nu poate confunda lipsa temporară a cheltuielilor cu însănătoșirea finanțelor publice. Un stat care funcționează luni întregi la limita de avarie poate raporta, pentru o perioadă, un deficit mai mic. Dar factura nu dispare. Ea se mută mai târziu, în economie, în companii, în investiții întârziate, în consum redus și în presiune pe bugetele următoare.
Adevărata probă nu este execuția de la patru luni, ci execuția de la finalul anului. Atunci se va vedea dacă România a redus deficitul prin reformă sau doar prin întârzierea plăților. Până atunci, laudele oficiale trebuie privite cu prudență. Pentru că un deficit redus artificial nu este neapărat un succes. Poate fi doar efectul contabil al unui stat care, neavând buget la timp, a tras frâna de mână și a lăsat economia să aștepte.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
