Festivalul BioLavanda 2026: trei zile de lavandă, muzică și relaxare la Delureni

Data:

Între 3 și 5 iulie, localitatea Delureni din comuna Urmeniș devine „capitala lavandei”, la un eveniment dedicat familiilor, producătorilor locali și experiențelor petrecute în natură.

Delureni, comuna Urmeniș, va găzdui în perioada 3-5 iulie 2026 o nouă ediție a Festivalului BioLavanda, eveniment organizat în jurul unuia dintre cele mai spectaculoase lanuri de lavandă din Bistrița-Năsăud și Transilvania. Organizatorii promit trei zile de relaxare, concerte, produse locale, activități pentru copii și zone special amenajate pentru fotografii.

Festivalul BioLavanda își propune să ofere publicului o alternativă la agitația cotidiană: timp petrecut în natură, alături de familie și prieteni, într-un cadru dominat de culoarea și parfumul lavandei.

„Trei zile fără grabă. Trei zile fără claxoane. Trei zile în care copiii aleargă prin natură, iar adulții uită pentru câteva ore de tot ce îi apasă”, transmit organizatorii.

Evenimentul va avea loc zilnic între orele 09:00 și 00:00, iar vizitatorii vor avea acces la concerte și momente artistice pentru toate generațiile, o zonă de food & drink, deserturi, băuturi răcoritoare, cafea, produse locale, precum și spații amenajate pentru fotografii.

Producători locali, artizani și activități pentru familii

La festival vor fi prezenți zeci de producători locali și artizani, de la care vizitatorii vor putea cumpăra produse autentice, gusturi și arome locale. Organizatorii anunță și activități dedicate copiilor și familiilor, într-un cadru gândit pentru relaxare și socializare.

„Există concerte mai mari. Există scene mai spectaculoase. Există evenimente cu mai mult zgomot. Dar există un singur loc unde vara miroase a lavandă, oamenii zâmbesc fără motiv și fiecare colț pare desprins dintr-o fotografie”, au transmis organizatorii Festivalului BioLavanda.

Potrivit acestora, evenimentul nu este construit doar în jurul vizitării culturii de lavandă, ci și în jurul experienței petrecute împreună: „La BioLavanda nu vii doar să vezi ceva. Vii să simți ceva. Să stai la o poveste. Să dansezi. Să râzi. Să faci fotografii pe care le vei privi și peste ani. Să petreci timp cu oamenii care contează.”

Taxă de vizitare și informații utile

Vizitarea culturii de lavandă va costa 25 de lei de persoană, iar în preț este inclusă o sticluță de ulei esențial certificat ecologic. Copiii sub 12 ani vor avea acces gratuit la vizitare.

Locația poate fi identificată prin scanarea codului QR de pe afișul evenimentului, care îi va ghida pe vizitatori către lanul de lavandă de la Delureni.

Pentru detalii și informații suplimentare, organizatorii pun la dispoziție numărul de telefon 0723 083 143.

Coorganizatorii evenimentului sunt Direcția Agricolă Bistrița-Năsăud și Produs în Bistrița-Năsăud.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....