Transparență doar pe hârtie în Consiliul Local Bistrița

Data:

În 2023 și 2024, doar patru consilieri locali au depus rapoarte de activitate. Pentru anul 2025, până aproape de mijlocul anului, apar doar șapte rapoarte depuse.

O obligație minimă, aproape formală, prevăzută de Codul administrativ, este ignorată de o mare parte a consilierilor locali din municipiul Bistrița. Potrivit unui răspuns transmis de Primăria municipiului Bistrița, majoritatea aleșilor locali nu au depus rapoarte anuale de activitate pentru anii 2023 și 2024.

Este vorba despre un document prin care fiecare consilier local ar trebui să le arate cetățenilor ce a făcut într-un an de mandat: ce probleme a ridicat, ce inițiative a avut, ce proiecte a susținut, ce poziții publice a exprimat și cum a reprezentat comunitatea.

În realitate, la Bistrița, această obligație de transparență este tratată mai degrabă ca o opțiune. În 2023 și 2024, doar patru consilieri locali au depus rapoarte de activitate. Pentru anul 2025, până la 10 iunie 2026, adică aproape de mijlocul anului, apar doar șase rapoarte depuse.

Doar patru consilieri au depus rapoarte pentru anul 2023

Conform răspunsului Primăriei Bistrița, pentru anul 2023 au depus raport de activitate doar următorii consilieri locali:

  • Gaga Seica-Marioara
  • Mathe Attila
  • Pavelean Nicolae
  • Urițe Florin-Radu

În schimb, nu au depus raport de activitate pentru anul 2023 următorii consilieri locali:

  • Avram Anamaria
  • Bria Dumitru-Alexandru
  • Brigi Tiberius-Daniel
  • Cicioc Ștefan
  • Ciobănică Dumitru-Daniel
  • Codărean Cristian-Vasile
  • Elisei Radu-Claudiu
  • Filip Alexandru-Tudor
  • Hangan Sorin
  • Hudrea Daniela-Maria
  • Macarie Doina
  • Munthiu Cristean
  • Ruști Ionel
  • Săsărman Lucia-Augusta
  • Silea Dorin-Peteru
  • Stan Călin
  • Suciu Emil-Marian

Așadar, în 2023, doar 4 consilieri din 21 au respectat această obligație legală, în timp ce 17 nu au depus raportul anual de activitate.

Extras din comunicarea Secretarului Primăriei Municipiului Bistrița, la solicitarea saptamana.online.

Situația s-a repetat și în 2024

Pentru anul 2024, situația comunicată de Primăria Bistrița este identică în ceea ce privește consilierii care au depus rapoarte. Au depus raport de activitate:

  • Gaga Seica-Marioara
  • Mathe Attila
  • Pavelean Nicolae
  • Urițe Florin-Radu

Nu au depus raport de activitate pentru anul 2024 următorii consilieri locali:

  • Avram Anamaria
  • Bria Dumitru-Alexandru
  • Brigi Tiberius-Daniel
  • Cicioc Ștefan
  • Ciobănică Dumitru-Daniel
  • Codărean Cristian-Vasile
  • Elisei Radu-Claudiu
  • Filip Alexandru-Tudor
  • Hangan Sorin
  • Hudrea Daniela-Maria
  • Macarie Doina
  • Munthiu Cristean
  • Ruști Ionel
  • Săsărman Lucia-Augusta
  • Silea Dorin-Peteru
  • Stan Călin
  • Suciu Emil-Marian

Datele arată că, doi ani la rând, aceeași majoritate covârșitoare a consilierilor locali nu a depus raportul anual de activitate. Nu vorbim despre o procedură complicată, ci despre o informare anuală, publică, prin care aleșii locali ar trebui să dea socoteală cetățenilor pentru activitatea desfășurată.

Extras din comunicarea Secretarului Primăriei Municipiului Bistrița, la solicitarea saptamana.online.

Pentru 2025, până la 10 iunie, apar doar șapte rapoarte depuse

Pentru anul 2025, situația rămâne modestă. Până la data de 10 iunie 2026, adică aproape de mijlocul anului, apar rapoarte de activitate depuse doar de șase consilieri locali:

  • Ruști Ionel
  • Gaga Seica-Marioara
  • Ilieșiu Darius Emilian
  • Macarie Doina
  • Urițe Florin-Radu
  • Mathe Attila
  • Daniel Adumitrachioaie (depus azi)

Chiar dacă situația este ușor mai bună decât în anii anteriori, numărul rămâne redus. La aproape jumătatea anului, doar o mică parte dintre consilierii locali au făcut public raportul pentru activitatea din 2025.

O obligație legală, nu un gest de imagine

Primăria Bistrița invocă în răspuns prevederile art. 225 alin. (2) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Potrivit acestui articol, fiecare consilier local, consilier județean, primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de consiliu județean are obligația de a prezenta un raport anual de activitate, care este făcut public prin grija secretarului general al unității administrativ-teritoriale.

Prin urmare, raportul anual de activitate nu este un gest de imagine și nici o favoare făcută cetățenilor. Este o obligație legală și o formă minimă de transparență.

Într-o administrație locală funcțională, cetățeanul ar trebui să poată vedea ușor ce face fiecare consilier local: dacă participă la ședințe, dacă ia cuvântul, dacă formulează amendamente, dacă propune proiecte, dacă ridică probleme venite din partea comunității și dacă urmărește rezolvarea lor.

Aleșii locali ar trebui să organizeze și întâlniri cu cetățenii

Tot Codul administrativ prevede, la art. 225 alin. (1), că aleșii locali sunt obligați, în exercitarea mandatului, să organizeze periodic, cel puțin o dată pe trimestru, întâlniri cu cetățenii, să acorde audiențe și să prezinte în consiliul local o informare privind problemele ridicate la întâlnirea cu cetățenii.

Primăria Bistrița arată că, la finalul ședințelor ordinare ale Consiliului Local, are loc sesiunea de interpelări și întrebări adresate executivului. În cadrul acesteia, consilierii locali pot informa executivul și Consiliul Local despre problemele semnalate de cetățeni.

Totuși, instituția precizează că, până în prezent, consilierii locali nu desfășoară audiențe și întâlniri cu cetățenii cu o frecvență prestabilită.

Această precizare este importantă. Dacă nici rapoartele anuale nu sunt depuse de majoritatea consilierilor, iar întâlnirile cu cetățenii nu au o frecvență clară, atunci relația dintre aleșii locali și comunitate rămâne una mai degrabă formală.

Propunerea secretarului general: „Biroul cetățeanului”

În răspunsul transmis, secretarul general al municipiului Bistrița apreciază că ar fi utilă constituirea unui „Birou al cetățeanului”, unde să fie organizate audiențe, prin rotație, de către membrii Consiliului Local al Municipiului Bistrița.

O astfel de structură ar putea obliga consilierii locali să aibă un contact mai direct și mai predictibil cu cetățenii. În același timp, ar putea crea o evidență clară a problemelor ridicate de oameni și a modului în care acestea sunt preluate de aleșii locali.

Până atunci, însă, situația rapoartelor de activitate arată o problemă simplă: la Bistrița, foarte mulți consilieri locali nu respectă nici măcar obligația minimă de a informa cetățenii, o dată pe an, cu privire la activitatea lor.

Pentru un ales local, un raport anual nu ar trebui să fie o povară. Ar trebui să fie dovada elementară că mandatul primit de la cetățeni este exercitat transparent și responsabil.

Secretarul Primăriei Bistrița scrie că nu s-a luat nicio măsură

Conform celor transmise oficial, secretarul Floare Gaftone ne comunică faptul că a informat consilierii despre aceste obligații, atât verbal cât și în scris, cu toate acestea nu s-a făcut o sesizarea a Instituției Prefectului Județul Bistrița-Năsăud, autoritate în măsură să dispună sancțiuni, inclusiv amenzi de 1.000 de lei, pentru nerespectarea acestei obligații.

Cu alte cuvinte, Prefectura nu s-a autosesizat, iar secretarul a omis să transmită o simplă situație, de genul celei pe care noi am cerut-o și să ceară dispunerea de măsuri.

Pentru a avea un demers civic complet, vom sesiza noi Instituția Prefectului asupra situației grave de la Consiliul Local Bistrița. Spunem că este o situație gravă pentru că în restul orașelor județului consilierii locali sunt mult mai atenți la aceste obligații. Spre exemplu, la Consiliul Local Beclean, toți consilierii au depus deja rapoartele de activitate.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....