Preotul Rus Vasile din Varearea Veche, m-a intrebat candva ce insemna Neposul pentru mine….
Si i-am raspuns, in fuga, fara filtru, fara sa stiu ca va citi in fata enoriasilor, dupa slujba de duminica ce eu i-am scris pe nerasuflate…
M-am nascut la Bistrita, in judetul Bistrita -Nasaud! Primii trei ani am crescut la Nepos, crescută de Mama Mină şi Tata Vila (Istrate Mărina şi Gavrilă).
Mi-am cunoscut şi străbunicii din partea bunicii, pe Cifor Victoria şi Trifon.
Pe străbunicii din partea bunicului nu îi cunosc decât din fotografii.
Ştiu că un frate de-al străbunicului a fost în America, a muncit în minele de aur şi s-a întors acasă cu mulţi bani.
Alături de un alt neposean au făcut o donaţie bisericii şi datorită acesteia s-a făcut clopotul care şi astăzi bate în turn.




Bunicul din partea mamei a luptat în Primul Război Mondial şi a fost luat prizonier şi dus să lucreze în minele de cărbuni din Siberia.
A venit acasă după patru ani după ce s-a terminat războiul, s-a căsătorit cu Victoria, cu care a avut zece copii (printre care şi Mama Mina. Unchiul Cifor Viorel, pădurarul, are poveşti multe şi frumoase despre străbunicul şi despre toată familia noastră).
Tata Vila a luptat şi el în Al Doilea Război Mondial.
Şi el era o enciclopedie… mai ştiu parte din poveştile lui. Toată copilăria mea e legată de acest loc, tot ce înseamnă ritual primordial, naştere, botez, nuntă, moarte, aici le-am cunoscut.
Aici am aflat „Jocul” de sâmbătă seara de la Cămin, unde ne „băga” unchiu’ Vanu (Coman Silivan). Mama Mina mă ducea la şezători, la seri cu tors şi ţesut sau desfăcat porumb.
Tot aici făceam toamna, de ziua morţilor, „draci” din dovleci, aici am ascultat primele colinde şi am fost la colindat, aici am fost „la ouă” de Paşte.
Adevăratele valori, oamenii drepţi, mândri, harnici, tot ce înseamnă Paradis şi cinste şi ajutor le identific cu acest spaţiu.
Nu pot să uit că aici nu se încuia uşa, că aici nu existau câini, pentru că nu trebuia nimic păzit, că aici era de ajuns să mergi la vecina să îţi dea o cană cu „ţucăr” sau de făină, că aici oamenii se ajutau şi se respectau, că salutul lor era „Zâua bună” şi că întotdeauna erau două, trei vorbe pentru oricine îţi ieşea în cale.
Neposul e Podul vechi, care este cel mai frumos pod acoperit din câte am văzut în lumea asta – şi nu am văzut puţine -, Grădinuţa, merele acre, scăldatul la râu, „la ponton” sau „la punte”, mersul la fân „în cela sat” sau „pe Muncei”, pădurea, săniuşul, podul cu fân, caii bunicului, puii galbeni de găină din fiecare primăvară, cântecele de la biserică din postul Sfintei Mării, ciurda care se întorcea seara acasă, florile din gradină.
Mare parte din temele adoptate în pictura mea sunt legate de acest loc.
Paradisul, grădina primordială, acel început de lume cu care vrem să ne identificăm cu toţii, acel colţ de rai după care tânjim ca să putem evada din haosul, gălăgia şi agitaţia marilor oraşe’.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News



