Doi candidați din județul Bistrița-Năsăud au fost eliminați de la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, din cadrul examenului național de Bacalaureat. Unul dintre aceștia a folosit telefonul mobil pentru a fotografia subiectul, iar celălalt avea asupra sa dispozitive de comunicare interzise.
Potrivit situației centralizate la nivel județean, pentru proba E.c) s-au înscris 1.932 de candidați. Dintre aceștia, 1.888 s-au prezentat la examen, 42 au absentat, iar doi au fost eliminați.
A fotografiat subiectul cu telefonul mobil
Primul incident s-a produs la centrul de examen organizat la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean.
Un candidat a folosit telefonul mobil pentru a fotografia subiectul primit la proba scrisă. Acesta a fost identificat de membrii comisiei și eliminat din examen.
Cel de-al doilea candidat eliminat susținea proba la centrul de examen de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița. În cazul său, supraveghetorii au constatat că avea asupra sa dispozitive pentru comunicare, interzise de regulamentul examenului.
Candidat transportat la spital înainte de distribuirea subiectelor
Un alt incident a fost înregistrat la centrul de examen de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, unde unui candidat i s-a făcut rău înainte de începerea efectivă a probei.
Problema medicală a apărut în jurul orei 8.50, înainte ca subiectele să fie distribuite în sălile de examen. Reprezentanții centrului au apelat numărul unic de urgență 112, iar la fața locului a fost trimis un echipaj medical.
Candidatul a fost transportat la spital pentru investigații și verificări suplimentare. După ce a fost consultat, acesta a fost externat și a solicitat să i se permită susținerea probei.
A primit un subiect de rezervă la ora 13.00
Situația a fost transmisă Comisiei Naționale de Bacalaureat, care a aprobat organizarea probei în condiții speciale, folosindu-se un subiect de rezervă.
Astfel, la ora 13.00, candidatul a primit subiectul și a început susținerea examenului în același centru de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean.
Din totalul celor 1.932 de candidați înscriși la proba de Matematică sau Istorie, aproape 98% au fost prezenți în sălile de examen.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


