Legați borcanele de castraveți cu sfoară de la Coruțiu

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Legăm borcanele de castraveți pentru a trei zeci și șasea oară. Deja ritual, repetat, ergonomizat, sferturi de sarcini și responsabilități devenite cutumale, te rog să guști și să-mi zici ce crezi, știu bine că nu contează ce cred eu, borcanele vor fi legate atunci când Ea a vrăjit clipa legării, Ea vrăjește tot ce atinge cu părul Ei roșu și cu privirile albastre, mă pune să gust saramura aia fermentată doar pentru ca să mențină rânduiala arhaică a lui pater familiae, femeile astea care ne conduc viețile cu măiestria de a ne lăsa să credem că am avea ceva de spus, ceva de decis, ceva de virat dreapta sau stânga, iau o lingură, mmmmm, da, cred că e momentul să le legăm, Ea se preface determinată de decizia mea, adu sfoara că scot eu celofanul, a trei zeci și șasea oară legăm borcanele de castraveți, mâinile noastre împletite pe celofan și sfoara albă, de unde-ai luat sfoara, nu e cam groasă? Și eu, speriat puțin de parcă aș fi greșit o ditamai proscomidie, de unde-ai spus tu, iubito, de la Coruțiu din piață, mai cumpărase cineva aceeași sfoară pentru același scop, eu zic că e bună, nu spune nimic, degetele Ei cu oja sărită valsând calme deasupra gurilor de borcan, survolând linii nevăzute, scriind ceva misterios în aerul care miroase a murătură și-a casă de ardeleancă suflecată, buza Ei mușcată și privirea întoarsă spre ceva nevăzut, momentul ăsta e singurul în care mi se permite intrarea în Sfânta Sfintelor, în locul unde se pune la dospit și la copt inima bărbatului, se împacă uluitor cu Roxana, nu mi-a fost dat să văd o noră și-o soacră așa de lipite una de alta, ele două învârtindu-se misterios printre oale și râzând la marginea unor chestii absolut eterice și intangibile, poate chiar inexistente, doar Roxanei i s-a îngăduit intrarea în bucătărie (un soi de intrare în templu la scară reductivă), atunci am știut că inima Ei s-a lipit de inima Roxanei, apoi deodată degetele Ei smucesc un castravete obraznic care refuză alinierea pe adâncime, un soi de haiduc castravete, îl smucește și-l mușcă cu poftă și îmi dă și mie să mușc, mă bufnește râsul și Ea, ridicând o sprânceană, râzi la acru? Păi râd, iubito, Ofelio care ești tu Evă, citeam undeva că din mâna unei femei frumoase un bărbat va mușca din orice fruct, c-o fi măr, c-o fi smochină, tu mă ispitești cu acritură, râde și Ea cu ochii sclipind a febră de sfârșit de post, degetele alea cu unghiile mici, face o pauză de manichiură, chestii tehnice și iraționale, de neînțeles, și-n pauza asta i-au crescut iar degetele de fetiță pe care le-am cunoscut când fetiță era, hai că mai avem un singur borcan și-am terminat, n-am terminat, ai uitat de borcanul de pe terasă, ăla de pe masa albastră, și Ea, cu privirea întoarsă înspre ceva ce doar Ea vede, ăla rămâne încă o zi, o să-i rog pe Mihai și Roxana să-l lege ei, e timpul să-și înceapă propriul lor drum, zâmbesc emoționat, drumul murăturilor, drumul vieții și-al iubirii,Mihai și Roxana, să vă legați borcanul cu sfoară de la Coruțiu, să guști saramura și să-ți dai acceptul inutil, hai, treceți la treabă, învățați-vă degetele să danseze împreună peste gurile aia de borcan, că nu doar cu pâine și cuvânt de Doamne-ajută se va hrăni omul, ci cu toate clipele gustoase din viața lui, sărate dulce și dansate cu degetele și ochii împlețiți în patru.