Festivalul de pe Valea Șieului a adus în Pădurea Posmuș cântecul, jocul și portul popular

Data:

Festivalul Județean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Valea Șieului a reunit, sâmbătă, 15 august, în Pădurea Posmuș, numeroși iubitori ai folclorului, ansambluri din Bistrița-Năsăud și interpreți cunoscuți din mai multe zone ale țării. Evenimentul, ajuns la peste 50 de ediții, a pus în valoare patrimoniul cultural al zonei etnografice Șieu-Mocănime.

Manifestarea organizată cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului a început la ora 12:00, cu tradiționala Paradă a portului popular, desfășurată în centrul comunei Șieu. Formațiile participante au prezentat costumele specifice comunităților de pe Valea Șieului, într-o demonstrație de diversitate și continuitate a tradițiilor locale.

Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, premiate de comunitate

Deschiderea oficială a festivalului a avut loc în prezența primarului comunei Șieu, Ioan Sebastian Cifor Tiniș, a deputatului Daniel Suciu, a vicepreședintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Claudiu-Daniel Tamaș, și a managerului Centrului Județean pentru Cultură, Alexandru Pugna.

La eveniment au mai participat primarii comunelor Galații Bistriței, Monor și Matei – Vasile-Mihai Vermeșan, Ioan Cira și Octavian Pop.

Unul dintre momentele cu o puternică încărcătură emoțională a fost decernarea diplomelor aniversare cuplurilor din comunitate care au împlinit 50 de ani de căsătorie, prezentate drept exemple de stabilitate și solidaritate între generații.

Ansambluri din întreg județul, pe scena din Pădurea Posmuș

Spectacolul folcloric a început la ora 13:00, cu participarea Fanfarei din Telciu, dirijată de Ioan Mureșan, și a ansamblurilor „Măgura Șieului” Junior din Șieu, „Flori Dumitrene” din Dumitra, „Cununa de sânziene” din Dipșa, „Roua Călimanilor” din Sebiș, „Izvorașul Rece” din Ruștior și „Baltagul” din Monor.

În program au fost incluse și momente susținute de trupa de dans modern Yolo Dance Studio din Șieu și de formația de dansuri țigănești „Floare de salcâm” din Budești.

Invitații speciali ai ediției au fost Florentina și Petre Giurgi din Maramureș, Antonela Buțiu Ferche și Liviu Buțiu din Bihor, Călin Brăteanu, managerul Centrului Cultural „Bucovina” din Suceava, și interpreta Angela Rusu.

Interpreți din Bistrița-Năsăud și un final dedicat jocului popular

Pe scena festivalului au urcat și interpreți din județul Bistrița-Năsăud, între care Petre Petruse, Teodora Simionca, Paul Ban, Teodora Florea, Mădălina Oltean, Răzvan Simionca, Melisa Pilar Tomoiagă, Samira Andreea Bor, Lucia Maria Feldiorean, Patrisia Vărărean, Vanesa Târnovan, Andra Ruscău, Ștefania Danciu, David Năștuță, Maria Ștefureac și Maria Șomfelian.

Programul s-a încheiat într-o atmosferă dinamică, prin recitalul Petruței Creța Vânca din Monor, acompaniată de HB Formația, condusă de Horațiu Berchi. Muzica de joc și petrecere a transformat finalul festivalului într-o sărbătoare la care a participat întregul public.

Evenimentul a fost prezentat de Emilia Ometiță și Menuț Maximinian.

Festivalul Județean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Valea Șieului a confirmat și în acest an rolul important pe care îl are în conservarea și transmiterea tradițiilor locale. Prin prezența copiilor și a tinerilor în ansamblurile participante, manifestarea rămâne nu doar o celebrare a patrimoniului moștenit, ci și un mijloc de apropiere a noilor generații de cultura populară autentică.

Festivalul a fost organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria și Consiliul Local Șieu și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, prin serviciul de specialitate dedicat conservării și promovării culturii tradiționale.

Informații: Emilia Ometiță – Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
Foto: Cristina Vlasa – CJC Bistrița-Năsăud

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....