Campionatul Național de Fotbal al Avocaților – Ediția 2026 se ține la Bistrița

Data:

Comunicat de presă

Baroul Bistrița-Năsăud anunță organizarea Campionatului Național de Fotbal al Avocaților – Ediția 2026, eveniment sportiv de amploare națională, care va avea loc în municipiul Bistrița, în perioada 21–24 mai 2026.

Competiția va reuni peste 32 de echipe ale barourilor din România, precum și echipe invitate din cadrul Uniunii Avocaților din Republica Moldova, reprezentând unul dintre cele mai importante evenimente sportive dedicate comunității juridice din țară. Campionatul are ca obiectiv promovarea valorilor de fair-play, colegialitate, spirit de echipă și respect, într-un cadru competitiv și prietenos, dedicat comunității avocaților.

Meciurile se vor desfășura la Baza Sportivă GLORIA din Bistrița, iar programul competițional va culmina în seara zilei de 23 mai 2026, cu ceremonia oficială de premiere, urmată de un eveniment festiv dedicat participanților.

Dincolo de componenta sportivă, Campionatul Național de Fotbal al Avocaților reprezintă un prilej de întâlnire și dialog între avocați din România și Republica Moldova, contribuind la consolidarea relațiilor profesionale și la întărirea spiritului de apartenență la profesie.

Baroul Bistrița-Năsăud, în calitate de organizator, își propune ca ediția din 2026 să se remarce printr-un nivel ridicat fair-play sportiv și deschidere instituțională, oferind municipiului Bistrița oportunitatea de a găzdui un eveniment de interes național și internațional.

Detaliile complete privind desfășurarea competiției vor fi comunicate în perioada următoare.

Pentru orice informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați: la tel: 0733.898.888 și / sau email:

fotbal.baroulbn@gmail.com si https://www.facebook.com/profile.php?id=61586151840266

av. Alin Iulian MORUȚAN

Decanul Baroului Bistrița-Năsăud

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....