Modernizarea liniei CF ILVA MICĂ – POJORÂTA (106 km) intră în linie dreaptă. CFR SA a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic

de Ion Lucian Petraș

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și Asocierea TPF INGINERIE SRL – ISPCF – BAICONS IMPEX SRL au semnat contractul, în valoare de 49.314.755 lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, în vederea modernizării liniei CF ILVA MICĂ – POJORÂTA (subsecțiunea 2 a tronsonului Apahida- Suceava)pentru viteza maximă de circulație a trenurilor de călători cu 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă, se arată în comunicatul companiei.

Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe subsecțiunea 2 ILVA MICĂ – POJORÂTA, în lungime de aproximativ 106 km, au drept scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, operațional, economic, financiar, al impactului asupra mediului și al schimbărilor climatice.

Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între ILVA MICĂ și POJORÂTA, pentru integrarea unui transport durabil între regiunea Centrală și Nord-Estică a țării, asigurarea dezvoltării socio-economice a zonelor traversate, îmbunătățirea competitivității economice a României și asigurarea condițiilor necesare pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate pe rețeaua TEN-T.

De asemenea, contractul prevede și atingerea unor importante obiective specifice, printre care :

  • creşterea numărului de călători în oraşele importante din ţara noastră, inclusiv creșterea numărului de turiști; 
  •  sporirea vitezei de deplasare și reducerea timpului de călătorie atât pe tronsonul analizat, cât şi pe întreg Coridorul de transport;
  • îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi de siguranţa circulaţiei, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene;  
  • maximizarea transportului de mărfuri.

Valoarea contractului este de 49.314.755 lei (fără TVA), sursa de finanţare fiind asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la Bugetul de Stat. Durata de finalizare a contractului este de 23 de luni.

În prezent distanța de 106 km dintre Ilva mică și Pojorâta este parcursă de trenurile care circulă pe acest traseu într-un interval de timp de 2 ore și douăzeci de minute sau 2 ore și 45 de minute în funcție de tren.

Caracterul strategic al modernizării liniei ferate 502 este dat de faptul că se va putea asigura un tranzit important de mărfuri pe relația Transilvania – Bucovina, dar și mai departe înspre și dinspre Republica Moldova și Ucraina. Traversarea Munților Carpați pe traseul Ilva Mică – Pojorâta este cel mai dificil punct din acest tronson de circulație care face legătura între Europa occidentală și Europa de est. Interconectarea feroviară prin tronsoane de circulație feroviară de mare viteză reprezintă o alternativă la sistemul de transport rutier, care este aglomerat și puternic poluant.

Despre linia 502 Ilva Mică – Vatra Dornei – Suceava (191 km) știm că este linie electrificată și oferă unul dintre cele mai frumoase peisaje din rețeaua feroviară românească. Linia este tranzitată de trenuri de foarte lung parcurs, precum Iași – Timișoara sau Cluj – Galați. Niciodată nu a fost o linie rapidă, dat fiind și relieful, și în cei mai buni ani vitezele medii au fost în jurul a 50 km/h.

Pe 18 decembrie 2021 s-au împlinit 83 de ani de la inaugurarea liniei Ilva Mică – Vatra Dornei

Ideea de a realiza o linie de cale ferată care să lege provinciile istorice românești Bucovina și Transilvania a apărut încă din 1898 când s-a întocmit primul proiect pentru o astfel de linie. Primele lucrări la această linie au început însă 17 ani mai târziu, în 1915, fiind realizate de către armata Austro-Ungară. Construcția a avut scopuri strategice în contextul Primului Război Mondial. Cu toate acestea, lucrările au fost abandonate după decembrie 1918.

Timp de 5 ani, în perioada 1919-1924 s-a încercat reluarea construcției cu diferite firme private însă toate negocierile au fost sortite eșecului. Au urmat alți 10 ani, până în 1934 în care construcția a fost abandonată. După 1934, printr-un important efort al Direcției Generale CFR și a Armatei Române, lucrările au fost reluate și finalizate în 1938. La 18 decembrie 1938 se inaugura linia Ilva Mică – Vatra Dornei, linie ce a funcționat până în 1944, când a fost distrusă de trupele germane aflate în retragere. A fost redeschisă 3 ani mai târziu, în 1947.

Pe lângă importanța strategică de atunci, linia Ilva Mică – Vatra Dornei rămâne deosebit de importantă și astăzi prin faptul că leagă cele 2 mari provincii românești. De asemenea, este una din cele mai frumoase și deosebite linii din punct de vedere al peisajului geografic, cu locuri care îți taie respirația de la fereastra trenului. Zona viaductului Larion este doar una din ele. Numărul mare de lucrări de artă de pe această linie îi conferă un statut aparte fiind considerată drept una dintre cele mai fascinante linii de cale ferată din România, dar și unul strategic datorită tunelurilor prevăzute cu casete de minare care pot distruge și întrerupe la nevoie (din motive militare) acest tronson de traversare a Carpaților.

Viaduct Larion
Calea ferată Ilva Mică – Pojorâta și linia desființată Bistrița-Vatra Dornei prin Pasul Tihuța
Căile ferate care asigurau legătura dintre Transilvania și Moldova

Cât făcea cel mai rapid, dar și cel mai lent tren pe cei 191 km de la Ilva Mică la Suceava:

  • 1980: 4 ore și 12 minute – 4 ore și 42 minute
  • 1989: 4 ore și 51 minute – 5 ore și 27 minute
  • 1996: 3 ore și 43 minute – 4 ore și 30 minute
  • 2005: 4 ore și 4 minute – 4 ore și 21 minute
  • 2015: 4 ore și 4 minute – 5 ore și jumătate
  • 2021: 4 ore și 1 minut – 5 ore și 2 minute

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%