Matrapazlâcuri urbanistice: experții administrației Turc în acțiune

La Bistrița un oraș luat pe persoană fizică de primarul Ioan Turc se întâmplă tot felul de matrapazlâcuri, așa cum am denumit eu deciziile administrației turcești de sorginte liberală, coafată pedelisto-penelist și mâncată pe pâine de funcționarii rămași din era pesedeilor.

Când spui urbanism la Bistrița se înțelege orice, fărădelege, abuzuri, procese, dosare penale, numai administrație nu îți vine pe buze. Mai marele nostru primar așa și așa a pus piciorul în prag mai nou și bate țanțoș din aripioare cum că stăpânul inelelor el este. Nimic mai neadevărat dealtfel. Chiar dacă se crede cocoș și șef pe administrație, funcționarii lui tot își permit să facă tot felul de matrapzlâcuri mai mult sau mai puțin ilegale, pe care le girează cu o semnătură de primar și o ștampilă pe măsură.

Nu este un secret că urbanismul bistrițean nu poate funcționa corect fără două doamne puternice din Primărie, madam Gaftone și madam Mălaicu. Unul dintre marile proiecte imobiliare moșite de cele două îi aparține lui Ion Runcan, de la Runcan Construct SRL, așa numitul JOHN, pentru cei inițiați. Un domn care nu se știe cum a făcut primul milion de euro, dar care încă mai face multe milioane tot de euro, construind ce vrea mușchii lui pe tarlaua de care răspunde nimeni alta decât specialista în horticulură de la urbanismul bistrițean, madam Mălaicu.

Poate nu știați, dar fiecare funcționar are în responsabilitate o anumită zonă din Bistrița, asta ca să nu se încurce investitorii cu șpăgile și să nu cumva să greșească plicurile și adrisantul. Mai în glumă mai în serios, doamna Mălaicu tocmai a fost salvată de la o pensionare de răsunet, care ar fi lăsat Bistrița fără specialiști în horticultură la biroul Urbanism. Desigur primărelul Ioan Turc a fost cel care a insistat ca doamna aceasta să mai rămână o vreme acolo, pănâ se mai încheie niște proiecte imobiliare interesante.

Râdem și glumim dar treaba urbanistică e foarte serioasă și din fericire în urma ei se văd rezultatele în teren fizic dar și în actele de autorizare. Deci toate mânăriile sunt la vedere trebuie numai scotocit pe undeva prin ungherele administrației bistrițene, pe unde s-au rătăcit deja de mult timp și niscaiva polițiști și procurori, ăia de au luat pe sus toată șleahta de funcționari și acum s-au îngropat în hârtii de nu se mai vede luminița.

Am luat la puricat un mare proiect edilitar susținut din față, din spate și din lateral de madam Halaicu (Mălaicu de fapt) și de Gaftone, proiect care deloc întâmplător îi aparține marelui investitor imobiliar de zis John de Bistrița. Filmul pe scurt e următorul, John cere certificat de urbanism și face un proiect colosal de 3 blocuri, undeva în zona Pompierilor (ISU), apoi face un proiect frumos care să treacă de urbanism cu brio, după care își extinde proiectul și nu respectă nimic din autorizația de contruire. Rezultatul e că apare un bloc în plus, mai apar niște etaje suplimentare pe ici pe colo și desigur e nevoie de niște apartamente bunicele cu care să se ungă rotițele admnistrative.

PUZ aprobat în 2008

În lista cu certificatele de urbanism eliberate de către Primăria Bistrița, regăsim un certificat eliberat în luna decembrie nr. 2419 din 09.12.2021 pentru „Modificare și completare PUZ aprobat prin HCL. Nr. 111/, preluat în PUG Bistrița cu HCL nr. 136/2013, prelungit cu HCL nr. 184/2018 și construirea a două locuințe colective cu păstrarea regimului de înălțime existent D+P+11E „ pentru ansamblul de locuit situat în imediata vecinătate a Pompierilor, adică pe strada Valeria Peter Predescu.

Suspectă este chiar graba cu care a fost eliberat acest certificat de urbanism și graba cu care avizul de oportunitate a fost discutat în ședința CTAT, știut fiind faptul că actele de la urbanism se tărăgănează la greu în Bistrița. Hotărârea de CL prin care a fost votat acest PUZ are nr. 111 din 31.07.2008, semnată de către consilierii locali de la vremea respectivă și contrasemnată de legalitate de către secretar Floare Gaftone. Relevant în această HCL este chiar art.1 și anume:

ART.1.– (1) Se aprobă Planul Urbanistic Zonal pentru construire imobile –ansamblu multifunctional cu destinatia de locuinte colective si spatii comerciale, cu 553 apartamente, spatii comerciale, spatii verzi, căi de circulatie, loc de joacă pentru copii, puncte gospodăresc , 590 locuri de parcare pe un teren situat în intravilanul municipiului Bistrita, str. Sigmirului nr. 16, in suprafata totala de 2 ha 2688 mp, identificat în CF Bistrita nr.7677 proprietatea SC Transmixt SA, CF 11985/N proprietatea SC Miliard Impex SRL si CF Bistrita 9950 proprietatea numitului Danci Aurel si Regulamentul aferent conform Proiectului întocmit de SC Arhitectura Noua SRL Cluj, prezentat în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

  • Pe parcela identificata cu CF Bistrita 7677, CF 11985, se vor realiza 3 imobile in regim de inaltime D+P+8E+ER si un corp de clădire cu un regim de inaltime maxim de D+P+12E, spatii verzi amenajate, cate un loc de parcare aferent fiecarui apartament, spatii comerciale si locuri de parcare aferente spatiilor comerciale, puncte gospodăreşti, locuri de joaca pentru copii si o creşa cu suprafaţa de minim 200 mp. 
  • Pe parcela identificata identificata cu CF Bistrita 9950 se vor realiza 3 imobile in regim de inaltime maxim D+P+7E+ER si un imobil in regim de inaltime D+P+4 E+ER, spatii verzi amenajate, cate un loc de parcare aferent fiecărui apartament, spatii comerciale si loc3uri de parcare aferente spatiilor comerciale, puncte gospodăreşti si locuri de joaca pentru copii 
  • Pe parcela identificata cu CF Bistrita 10482 se va realiza un imobil in regim de inaltime D+P+5E+ER, spatii verzi amenajate, cate un loc de parcare aferent fiecărui apartament, spatii comerciale si locuri de parcare aferente spatiilor comerciale, puncte gospodăreşti si locuri de joaca pentru copii 

Conform acestui HCL proprietarul poate construi pe cele 3 parcele nominalizate în hotărâre un total de 8 imobile și un corp de clădire, ciudat nu? De ce nu scrie clar că sunt nouă imobile? În fapt imobilele sunt independente, fără legătură între ele. În același sens, în cadrul HCL nr. 111 din 2008 la art.1 aliniatul 3, sunt stipulate clar numărul de imobile (4 clădiri separate) prin folosirea sintagmei „imobil” și nu „corpuri de clădire”. Edificatoare în acest sens este și planșa „propunere mobilare urbană” întocmită de elaboratorul PUZ-ului. 

Deci în total 8 imobile și nu 9, iar pe parcela de la alin.2 din HCL, 3 imobile nu 4!

La fața locului am numărat toate imobile pe această parcelă nominalizată la art.1 alin.2 din HCL, astfel sunt construite: 4 imobile din care 3 terminate și unul în lucru doar la etajul 2 (dar autorizat și acesta D+P+10E+2ER). Numărând etajele aflăm că aceste imobile au D+P+11E adică 13 niveluri. Numărând nivelurile aprobate prin HCL vedem că sunt autorizate doar 11 (D+P+8E+ER), deci, în realitate sunt realizate 2 etaje în plus fața de PUZ-ul aprobat. Acest lucru se repetă amețitor la fiecare din cele 3 imobile construite, din care un imobil în plus față de 3 aprobate cu 14 niveluri. La un calcul simplu te ia amețeala: 2 etaje x 3blocuri terminate +14 etaje în lucru ne dă 20 etaje. Da, 20 de etaje de bloc autorizate în plus fața de PUZ-ul aprobat prin HCL nr. 111 doar pe această parcelă. Nu mai pomenim de distanța dintre ele, care trebuie să fie egală cu înălțimea celui mai înalt, care nu este respectată.

Unul dintre imobile având un regim de înălțime D+P+6E, imobil identificat în HCL nr. 111 la art. 1, alin.3, care ar fi trebuit să aibă conform PUZ D+P+4E+ER, constatăm că în fapt, în loc de 7 niveluri aprobate au fost executate 8 niveluri. Ultimul nivel trebuia să fie etaj retras (retras față de cel inferior cu minim 1,2 m). Deci un total per PUZ de 21 de niveluri în plus.

La ultimul imobil, localizat la alin. 4 al HCL nr. 111, în regim de înălțime D+P+5E+ER, nu este realizat încă amplasamentul nominalizat în PUZ și HCL, fiind ocupat de o clădire care va trebui demolată pentru a face loc acestui bloc.

Pentru blocurile (imobilele) nominalizate la alin.2 din HCL există autorizații după cum urmează: 

-AC nr. 1549 din 29.12.2017 eliberată pentru un regim de înălțime D+P+11E (aprobat D+P+8E+ER), depusă în 07.12.2017

-AC nr. 1017 din 10.09.2018 eliberată pentru un regim de înălțime D+P+11E (aprobat D+P+8E+ER), depusă în 01.07.2020

-AC nr. 414 din 24.06.2021 eliberată pentru un regim de înălțime D+P+10E+ER (aprobat D+P+8E+ER)

-AC nr. 814 din 26.10.2021 eliberată pentru un regim de înălțime D+P+10E+2ER (bl8) (imobil în plus)

Este logic faptul că pentru un dezvoltator imobiliar este mai ieftin să construiască pe verticală decât pe orizontală. Interesant este faptul că aceste imobile au și fost recepționate, din comisie făcând parte și funcționari din cadrul primăriei și din cadrul Inspectoratului Județean în Construcții. Fiind respectată autorizația (ilegal eliberată) recepția a fost acordată.  

Problema principală constă în eliberarea acestor certificate de urbanism și autorizații cu încălcarea Legii, fără respectarea reglementărilor PUZ, trecându-se cu nonșalanță peste ele cu motivarea că se respectă reglementările PUG, PUG care a fost aprobat la o dată ulterioară producerii efectelor PUZ.  Mai mult acest regim monstruos de diferit de cel aprobat (14 niveluri în loc de 11 aprobate) a fost oferit proprietarului prin documentele eliberate de primăria Bistrița, de către inspectorul de zonă Malaicu Sabina, șef serviciu Tamaș Ștefan, arhitect șef Pop Monica și de către secretar Floare Gaftone. Asta în condițiile în care pentru alt teren similar ca încadrare, și acesta cu PUZ aprobat înainte de intrarea în vigoare a PUG Bistrița, dar care nu și-a produs efecte (adică nu s-au demarat acte pentru construcție înainte de PUG), serviciul urbanism a refuzat eliberarea certificatului de urbanism conform PUG cu încălcarea Legii. Deci pentru proprietarul  Runcan Construct s-a putut/vrut încălca flagrant Legea, dar pentru alt proprietar nu s-a putut/vrut să se respecte aceeași Lege.

Același dezvoltator imobiliar Runcan Construct a început construcția imobilului nr. 7 (str. Valeria Predescu nr. 22) în luna noiembrie 2020, el solicitând certificatul de urbanism abia în data de 9.02.2021, primăria eliberând certificatul de urbanism nr. 410 din 18.03.2021 (pentru D+P+10E+2ER). La data de 29.04.2021 acest imobil nu avea încă autorizație de construire (conform unei adrese eliberate de primărie), poliția locală sesizânduse abia la data de 11.05.2021 în urma unei atenționări pe aplicația City Health (la modă pe vremea aceea), și întocmind „proces verbal de contravenție pentru executare de lucrări de construire fără a deține autorizație de construire” . Autorizația de construire nr. 414 din 24.06.2021 (eliberată după 5-6 luni în care constructorul a lucrat ilegal-conform condică de betoane) a fost eliberată de către primăria Bistrița pentru  BLOC LOCUINȚE D+P+10+ER, doar cu un etaj retras față de 2 solicitate și fără a menționa sintagma „intrare în legalitate” conform Legii și a altor autorizații similare eliberate. Bineînțeles, autorizația de construire este semnată conform procedurilor, mai puțin de inspector Malaicu Sabina care s-a dat bolnavă, fiind obligat alt inspector să o întocmească și să o semneze. Unde a dispărut un etaj între certificat de urbanism și autorizația de construire nimeni nu știe. Dar fiți liniștit, după o căutare de 6 luni au găsit o parte din acel etaj și l-au pus unde trebuie cu ajutorul autorizației de construire nr. 1052 din 31.12.2021: „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 414 din 24.06.2021 și schimbare regim de înălțime de la D+P+10E+ER la D+P+11E”.

Sigur că funcționarii primăriei sunt acuzați de lene, dar oare au și orbul găinilor că altfel nu se explică cum s-a putut lucra și construi fără autorizație ditamai blocul cu ditamai macaraua lângă el, până la etajul 6, nefiind văzut, nefiind atenționat, nefiind oprit, nefiind amendat o perioadă de 5-6 luni. Nu a văzut inspectorul de zonă Malaicu Sabina, nu a văzut inspectorul de la Agenția de Mediu când a făcut procesul verbal și a eliberat acordul de mediu, nu a văzut arhitectul șef Pop Monica care locuiește în zonă și care de cel puțin 2 ori pe zi trecea pe acolo? Nu a văzut/auzit secretarul municipiului Floare Gaftone, căreia nu îi scapă nimic din zona de urbanism?

Această zonă crepusculară din urbanismul Bistriței are nevoie de o clarificare din partea autoritățiilor și aic mă refer la procurori, dar are nevoie de niște explicații clare cu privire la respectarea PUZ sau PUG și de o cercetare mai „aprofundată și analitică”, explicații de legalitate cu privire la etajele edificate în plus față de PUZ, nu simplă informare din partea funcționarilor implicați cu privire la procedurile și legile incălcate și nerespectate.

bani europeni Bistrita Bistrita spune NU drogurilor Bistrița Bistrița spune NU drogurilor! Bogdan Ivan campanie antidrog cinematograful Omnia Comisia Europeană consiliul european Consiliul Județean Bistrița-Năsăud consiliul local Crin Triandafil Theodorescu cuvant din dreptul inimii cuvantdindreptulinimii DIICOT droguri epigrame fonduri europene gaze naturale Grigore Cotul matrapazlacuri Mica Oprea monumente istorice NATO Parlamentul European PNL PNRR politici europene presshub.ro psd Radu Moldovan refugiati REPER Republica Moldova Romania România Rusia saptamana.online Sighetu Marmatiei Turc Ioan; Ucraina UE urbanism voluntari

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%