Ziua Regelui, Ziua Regalităţii, Ziua Independenței – data de 10 Mai în Istoria Românilor

CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 82

Ziua de 10 mai marchează trei momente importante din istoria României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Din aprilie 2015, ziua de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională, printr-o decizie a Camerei Deputaţilor. În timp 10 mai, Ziua Regalităţii, a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, când la venirea comuniştilor la putere această sărbătoare a fost interzisă.

În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 Mai a fost ştearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre Independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai, lucru pe care l-a făcut și primarul Bistriței Ioan Turc. Propaganda comunistă lasă urme adânci în memoria colectivă și acestea se șterg cu greu din mentalul colectiv, dovadă că un lider de partid liberal face apel în discursul său de Ziua Europei la un element de retorică comunistă scos în față tocmai ca să ascundă ziua de 10 mai.

Legea nr. 103 din 14 mai 2015 hotărăște (art. 1) că „Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare națională” prin organizarea de manifestări cultural-artistice. În textul actului normativ nu apare explicit denumirea sărbătorii, dar în media e denumită „Ziua Regalității”.

În 2021 a intrat în vigoare Legea nr. 189/2021, care la art. 1 prevede că: „Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenței Naționale a României, zi de sărbătoare națională, lucrătoare”.

Ziua Regalităţii- 10 mai 1866, sosirea lui Carol Hohenzollern Sigmaringen în România

Prima semnificaţie a zilei de 10 Mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Cu acceptul împăratului francez Napoleon al III-lea şi cel al regelui Prusiei, Wilhelm I, principele Carol porneşte spre România la sfârşitul lui aprilie 1866 pe ascuns. Părăseşte castelul Sigmaringen de lângă Dusseldorf şi traversează Elveţia şi Austria, cu pașaport fals din cauza conflictului existent între Prusia (țara sa) și Imperiul Habsburgic. În ziua de 8 mai ajunge cu vaporul la Turnu Severin, iar pe 10 Mai 1866 intră în Bucureşti. Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. Este perioada în care 10 Mai intră în memoria colectivă drept Ziua Naţională şi Ziua Dinastiei.

Unul din cele mai importante moment ale domniei lui Carol a fost obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman, act care i-a adus un prestigiu uriaş. La data de 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă, sau Războiul ruso-turc din perioada 1877-1878, a beneficiat de contribuţia decisivă a trupelor române, comandate efectiv de Carol. Totodată, Congresul de la Berlin, din 1878, a consfinţit independenţa absolută a României faţă de Imperiul Otoman.

Istoricul Manuel Stănescu, blogger adevarul.ro, explică (https://adevarul.ro/cultura/istorie/10-mai-ziua-independentei-romaniei-1_518ca3aa053c7dd83f873f24/index.html): „E foarte adevărat că celebrele cuvinte ale lui Kogălniceanu au rost rostite la 9 mai (stil vechi). În aceeaşi zi cele două camere au votat, în unanimitate în Senat şi cu două abţineri în Camera Deputaţilor, «independenţa absolută a României». Apoi, brusc, amnezie în istoriografie, timp de decenii. În realitate, la 10 mai, guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat, felicitându-l pe Carol pentru a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi aclamându-l în noua calitate de suveran independent. Domnitorul a  proclamat solemn Independenţa. Acestea sunt faptele, care nu lasă loc de interpretări“.

De mult timp unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai având ca argument tocmai proclamarea Independenţei la 10 mai 1877. Alţi istorici sunt mai rezervați, dar subliniază faptul că ziua de 10 Mai trebuie marcată ca una dintre cele mai faste din istoria naţională, pentru că, la 10 Mai 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar Principele Carol a fost încoronat rege al României.

Pe timpuri, 10 Mai era sărbătorită de toţi românii ca zi națională, care luau parte la celebra bătaie de flori de la şosea. Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a regelui Mihai din 1947.

Administrația locală din Bistrița a decis anul trecut, într-o grabă suspectă și sub auspiciile unei lipse totale de transparență, redenumirea Parcului mare din Bistrița în parcul Regele Mihai I al României și montarea unui bust al fostului monarh într-o zonă protejată din imediata apropiere a zidului cetății, monument istoric protejat de lege.

Acțiunea nu s-a bucurat de aprecierea bistrițenilor care preferă în continuare denumirea de Parcul mare și prea puțin le pasă de denumirea oficială. Toată acțiunea a fost un moft al unor asociații, gen Lions și Clubul Monarhiștilor. Am încercat atunci să explic public și în fața Consiliului Local că redenumirea parcului este o chestiune care trebuia dezbătută public și că nu este legal să se modifice peste noapte fără o consultare publică decentă. Cu toate eforturile mele și a câtorva bistrițeni, consilierii locali și mașina de vot la comandă a PNL a pus în operă o redenumire forțată a parcului demnă de perioada comunistă când cetățenii nu erau implicați și nici consultați.

Ce se întâmplă acum? De 10 Mai Primăria Bistrița a uitat de Regalitate și cel puțin nu a anunțat că organizează vreo activitate, pentru că politicienii nu știu nici măcar istoria adevărată a României, ei cunosc istoria scrisă de comuniști în cel mai bun caz și fac apel la istorie numai pentru a-și asocia imaginea cu figuri istorice.

sursa foto: Radio România Cultural
Statuia montată ilegal fără avize și autorizații

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%