Oxford Analytica este unul dintre cele mai influente și reputate think-tank-uri (firmă de consultanță specializată în analiză geopolitică) la nivel global, fiind recunoscută pentru evaluările și analizele foarte aprofundate și de calitate cu privire la temele de interes geopolitic, economic și strategic din toată lumea. Recent, Oxford Analityca a dat publicității o analiză foarte pertinentă, dar critică, la adresa președintelui României, Klaus Iohannis și regimului pe care îl conduce. Articolul în cauză titrează ”Președintele erodează democrația pluralistă din România”, și explică această aserțiune prin implicarea puternică a serviciilor secrete în politică, problemele din justiție, militarizarea guvernării și prin sumele mari primite de presă din partea partidelor.

sursa foto: Administrația Prezidențială

Întrebarea firească este, ce au analiștii de la Oxford Analytica cu Iohannis și de ce l-au pus sub lupă?

În primul rând pentru că România și regiunea Mării Negre sunt foarte importante din punct de vedere strategic și au fost declarate de interes special la cel mai recent SUMMIT al NATO de la Madrid. În al doilea rând pentru că Klaus Iohannis este tot vehiculat de ceva vreme ca înlocuitor al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care urmează să-și încheie mandatul (prelungit până în 2023). Această analiză concisă, dar cu concluzii relevante, poate să fie utilă șefilor de stat din cadrul NATO, dar și unor posibili contracandidați ai lui Iohannis, întrucât pe el nu îl avantajează deloc. Este un prim semnal, dat la nivel internațional, că Iohannis nu ar fi cea mai bună alegere pentru funcția de maximă importanță din NATO, în primul rând pentru că este prea autoritar/discreționar, asociat serviciilor secrete și predispus la compromisuri.

Cine este Oxford Analytica?

Think-tank înseamnă un grup de analiză, în cazul nostru e vorba de o firmă care face analiză geopolitică, strategică și economică, contra cost. Ca să ai acces la produsele lor plătești un abonament sau dacă ai bani poți să soliciți o analiză referitoare la un anumit spațiu, țară, persoană. Oxford Analytica e important pe piața analizei competitive sau intelligence competitiv pentru că are experți de marcă, inclusiv din serviciile britanice și americane, dar și din mediile academice.

De unde vine și întrebarea: de ce ii dau la gioale lui Ioha? Raportul nu e semnat de nimeni și este asumat de firmă ca atare, deși la astfel de materiale nu lucrează o singură persoană, ci este un produs colectiv al unui grup de analiză. Informațiile din raport sunt publice, le știm noi mai bine decât ei. Americanii și britanicii îi arată de fapt pisica lui Iohannis. O fac elegant, printr-un think tank, dar e un avertisment la fel de puternic. Produsul analitic al OA e ca un raport de țară, sigur că îl pun pe Președintele Iohannis responsabil de ce se întâmplă sub regimul său, dar în același timp le arată pisica și celor de la putere: PNL și PSD. Aliații noștrii americani și britanici au nevoie de o țară stabilă, puternică, cu mecanisme democratice funcționale chiar aici la Marea Neagră, pe care să se poată bizui și nu de un regim autoritar, militarizat, cu puteri exacerbate pentru servicii secrete și cu o presă anesteziată, cum zic chiar ei.

România s-a confruntat în ultima vreme cu mai multe scandaluri unul fiind cel al premierului doctor plagiator, un element important pentru lumea internațională, care nu trece neobservat. Manevra de a scăpa în justiție de acuzațiile de plagiat, precum și manipularea modului de repartizare a dosarelor relevă și ingerințele politice din justiție, un lucru foarte grav în lumea bună occidentală. Acțiunea de kompromat la adresa jurnalistei de investigație Emilia Șercan, deși nu este nominalizată în raport, consider că a fost un motiv de îngrijorare legată de libertatea presei. Autorii menționează în schimb îndepărtarea lui Cristian Tudor Popescu de la DigiTV în urma unor afirmații critice.

Apoi, legile securității naționale concepute de serviciile secrete și livrate la Președenție de unde au fost trimise Guvernului și apoi partidelor este un alt subiect important. Paradoxal, România este o țară cu foarte mulți generali din servicii dar și cu mulți doctori în intelligence care însă nu au nimic de spus pe aceste legi. Faptul că nu s-a organizat o dezbatere publică pe acest subiect sensibil și că s-a încercat mai întâi o consultare în interiorul partidelor a fost o greșeală. Mai mult, unele prevederi sunt contestabile și nepotrivite lumii în care trăim și unui regim care se vrea democratic. Sigur că oricine ar trebui să își dorească să aibă servicii secrete puternice, așa cum ne dorim să avem o armată puternică, de asemenea legislația actuală este în mod real depășită, dar modul în care s-a făcut pachetul de legi lasă mult de dorit și mimează în fapt mecanismele democratice pentru că nici serviciile și nici Președenția nu au drept de inițiativă legislativă. Preocupările îndreptățite ale presei independente privind pachetul de legi privind securitatea națională nu au rămas fără ecou la nivel internațional, drept dovadă că prima și cea mai importantă idee de la care pornește analiza Oxford Anlytica este tocmai acest lucru.

Cine conduce departamentul de analiză la Oxford Analytica?

sursa foto: Oxford Analytica

Nick Redman este directorul de analiză al Oxford Analytica și redactorul șef al Oxford Analytica Daily Brief. El conduce echipa de analiști a companiei și supraveghează rețeaua globală de 1.500 de experți, oferind perspective acționabile și judecăți de încredere care permit guvernelor și companiilor să aibă succes în medii globale complexe.

Înainte de a se alătura Oxford Analytica în 2019, Nick a fost director de editorial la Institutul Internațional de Studii Strategice, un think tank independent non-partizan, axat pe probleme de securitate internațională și risc geopolitic. A fost redactor la Strategic Survey: The Annual Assessment of Geopolitics și a monografiilor Adelphi, precum și a servit în roluri cu clienții, a condus cercetările și a furnizat briefing-uri și prezentări pentru clienții guvernamentali și din sectorul privat.

Din 2002 până în 2010, Nick a lucrat la Economist Intelligence Unit, inițial ca redactor principal pentru Europa de Est pe serviciul ViewsWire, care oferă analize și prognoze politice și economice, iar din 2005 ca editor șef al ViewsWire. A reproiectat și a predat un curs de licență în domeniul securității în fostele state sovietice la Departamentul de Studii de Război, King’s College London, în 1998/99, după care și-a început cariera în analiză politică și economică la Oxford Analytica. După douăzeci de ani, a revenit să conducă echipa noastră de analiști de talie mondială.

Cine este analistul care răspunde de spațiul România?

sursa foto: Oxford Analytica

Dr Tena Prelec este analist senior pentru Europa de Est, care acoperă Europa Centrală și de Est, inclusiv cele șase țări din Balcanii de Vest, Croația, Slovenia, Bulgaria și România. Tena și-a oferit expertiza în Balcanii de Vest și Europa de Est pentru mai multe guverne și organisme internaționale, inclusiv Parlamentul European, Parlamentul Regatului Unit, Parlamentul Scoțian, Forumul Economic Mondial și CESE. Analizele și comentariile ei au apărut printre altele în Financial Times, New York Times, Al Jazeera și Foreign Policy. Ea face parte din ultima promoție a Marshall Memorial Fellows, programul emblematic de dezvoltare a leadership-ului al German Marshall Fund al Statelor Unite. Specializarea ei academică se concentrează pe studii anticorupție. Anterior, a fost cercetător la Departamentul de Politică și Relații Internaționale de la Universitatea din Oxford. Politolog și lingvist, și-a obținut doctoratul la Facultatea de Drept, Politică și Sociologie, Centrul pentru Studiul Corupției, de la Universitatea Sussex, UK.

Consiliul consultativ internațional al Oxford Analytica ne arată și mai multe despre cine este această firmă de consultanță pentru că din acest consiliu fac parte multe personaje asociate cu serviciile secrete americane și britanice, cei mai celebrii fiind Gregory Treverton (fostul șef al comunității de informații a SUA), Lordul Butler of Brockwell (fost șef al Home Civil Service, UK), John Negroponte (fostul sub Secretar de stat al SUA), Peter S. Vincent (a activat în administrația Obama ca și Consultant legal principal și Director al Departamentului pentru Afaceri Internaționale), Douglas H. Wise ( fostul Director adjunct al Defense Intelligence Agency, SUA, fost ofițer superior al CIA).

Lista completă o găsiți aici.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%