Accident de trenuleț la Bistrița. Nu e glumă, s-a răsturnat carul prostiei!

Date:

În această după-amiază, trenulețul electric botezat de însuși primarul Ioan Turc cu supranumele de Thomas, o locomotivă celebră din desene animate, s-a răsturnat în timp ce transporta copiii bistrițenilor prin Parcul Municipal Bistrița. Accidentul a avut loc într-o curbă, chiar la finalul traseului, unde părinții așteaptă în stație să vină copiii. Părinții cu prezență de spirit au sărit imediat să scoată copiii prinși în vagonul răsturnat și au repus ultimul vagon pe roți.

Trei copii care se aflau în trenuleţul electric de agrement achiziţionat de Primăria Bistriţa, care circula pe o alee din parcul municipal, au fost răniţi, luni după-masă, după ce vehiculul în cauză s-a răsturnat, potrivit datelor comunicate oficial de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Este vorba despre trei fetiţe care s-au ales cu multiple contuzii şi au fost transportate la UPU Pediatrie pentru investigaţii amănunţite.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.

Trenuleţul electric a fost pus în funcţiune la sfârşitul lunii iunie, a costat municipalitatea peste 200.000 de lei și a fost inaugurat chiar cu primarul Ioan Turc la volan. În acest context primarul Bistriței a ajuns la toate știrile din plan național. Curios este că pe pagina de facebook a primarului nu se scrie nimic despre accidentul de azi.

Sunt șanse mari ca părinții ai căror copii au fost puși în pericol să poată să ceară despăgubiri pentru traumele provocate copiilor lor, însă nu cred că Primăria are o asigurare pentru cazuri de accident. Punerea în circulație a trenulețului trebuia să fie autorizată din punct de vedere legal.

Comunicatul Poliției

În această după-masă, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit în Parcul Municipal Regele Mihai I unde a fost semnalată producerea unui eveniment.

Din primele date, una dintre remorcile unui vehicul de agrement special destinat transportului de copii, condus de un tânăr de 27 de ani, din Zagra, s-a răsturnat. În urma incidentului, 3 pasageri minori, de 11 și respectiv 10 ani au fost răniți fiind ulterior transportați la spital.

Polițiștii continua cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând sa stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului.

Primarul PNL al Bistriței iese în evidență

Îmi permit aici o mică reflecție, cum se face remarcat primarul nostru:

Primul primar PNL al Bistriței de după Revoluție se remarcă cu tot felul de matrapazlăcuri și mai puțin cu ceea ce ar trebui să facă un primar preocupat de administrație, deși în campania electorală promitea mare cu sarea, ulterior ca orice politician a uitat complet de programul cu care a câștigat Primăria. Am făcut mai multe evaluări de-a lungul celor doi ani deja de mandat și nu se leagă mai nimic. Parcul Industrial Bistrița Sud a rămas tot o fâneață unde se organizează spectacole, sau se fac ore de conducere de cître școli de șoferi sau polițiștii bistrițeni, pentru că a rămas la stadiul de poiană cu alei asfaltate. Bistrița e îngropată la propriu în proiecte de reabilitare a infrastructurii care nu sunt coordonate de la un cap la altul, ba mai mult din cauza unei proaste planificări acum se așteaptă realizarea rețelelor de apă și până începe școala nu sunt șanse să se finalizeze șantierele, în ciuda asigurărilor date de primar. Nu mai zic de statuia Regelui Mihai I instalată în parc fără autorizație și avizele necesare, de proiectul de demolare a Cinemtografului 23 August, clădire protejată, pentru a face o mare parcare în centrul orașului (când toată Europa scoate din centrele urbane autoturismele).

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Via Transilvanica a câștigat premiul publicului la premiile Europa Nostra cu 27 de mii de voturi, record absolut

Via Transilvanica a câștigat ieri seară premiul publicului la...

Viceprimarul Stan Călin e la serviciu dar de fapt e la chef

Preocupat de problema arborilor care urmează să fie tăiați...

Cum a ajuns justiția din România un sistem piramidal, controlat de o mână de oameni (I)

Articol preluat din presshub.roCum a ajuns justiția din România...

La mulți ani, Google! 25 de ani de căutare!

Google aniversează 25 de ani de la înființare, motorul...