CS Gloria 2018 a făcut egal cu SCM Rm. Vâlcea la handbal

Data:

După așa un meci frumos cu tot ce trebuie, faze de poartă multe, goluri spectaculoase, bare, multe bare la noi, ratări de o parte și de alta sau parade ale portarilor, exact când te aștepți mai puțin, concluzia unanimă e că meciul a fost de infarct. Au contribuit și arbitrii la tensiunea meciului în mai multe rânduri.

Pentru mine a fost o noutate întrucât am avut loc la zona presei locale și am observat atât reacțiile colegilor cât și ale oficialităților. Meciul a fost unul foarte frumos, despre care cu siguranță o să citiți cronici mult mai bine făcute de jurnaliștii cu ceva exepriență în sport. De la mine vă puteți aștepta doar la niște comentarii de spectator, de chibiț cum se spune. Dacă la fotbal se pricepe toată lumea, la handbal e puțin diferit. Jocul e pe contre și fazele de poartă se succed cu repeziciune. Am văzut în ultimele minute la oficială pe cineva, nu spun cine, care nu se uita la fazele tensionate, gen 7 m, dar se bucura la gol sau își prindea capul în mâini când auzea publicul oftând. O altă persoană publică își manifesta zgomotos susținerea suflând într-o vuvuzea. Mă uitam în sală și vedeam oamenii la unison cum strângeau din dinți și la gol răbufneau euforic în scandări: Gloria, Gloria! Galeria a fost și ea la înălțime și de această dată pentru că a ținut ritmul tot meciul și a ridicat lumea în picioare de mai multe ori.

Plăcerea de a urmări un meci de sport colectiv este una specială și cred că trebuie să ne bucurăm de spectacolul oferit de fetele noastre din echipa de handbal fără să fim cârcotași. Mulți din oraș critică implicarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și consideră că Radu Moldovan își face doar imagine cu echipa aceasta. Totuși, această echipă cred eu că e mai mult decât un vehicul electoral. Dacă mergeți să vedeți bistrițenii bucurându-se împreună cu echipa și la victorie și la egal sau înfrângere o să înțelegeți poate de ce e mai mult. Gloria 2018 face imagine județului nostru mai mult decât ar face-o orice altă firmă de publicitate pe bani mulți. Mai mult, Gloria 2018 nu e o echipă facilă pentru adversare și știe să lupte până la capăt încurajată de publicul bistrițean, care este foarte entuziast. Abia aștept un meci în noua sală unde vor putea să participe de trei ori mai mulți spectatori.

Revenind la meci, SCM Rm. Vâlcea a fost mai tot timpul la conducere în prima repriză, dar în partea a doua am început să recuperăm, diferența de trei goluri s-a tot redus și am trăit un final tensionat în care s-a mers cap la cap mai multe faze. La un moment dat fetele de la Vâlcea erau în atac și l-am văzut pe Horațiu Pașca făcând un semn care cred eu că însemna să ieșim în pressing. Seraficianu s-a conformat și după două pase ale adversarelor a interceptat o minge și s-a dus până în poartă cu gol. Așa am preluat conducerea, nu mai știu minutul, era pe final. Apoi au urmat iar mai multe ocazii ratate de noi, am fi putut să ne desprindem dar nu am făcut-o. Pe urmă am fost egalați și în ultimele secunde Vâlcea era în atac. Am reușit cumva să scăpăm fără gol. S-a terminat 34 la 34. Un egal cât o victorie zicea un domn de lângă mine. Vedeți în filmare ultimele secunde din meciul acesta greu dar frumos.

Felicitări fetelor și antrenorului Horațiu Pașca! Gloria a trecut două examene grele meciul cu Zalăul unde a câștigat în deplasare și acest egal de acasă, urmează un meci la Craiova în deplasare.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul din Teaca, Damian Iustian Muntean a anunțat că renunță la candidatură

Primarul în funcție al comunei Teaca, Damian Iustian Muntean...

Radu Moldovan propune aprobarea demisiei vicepreședintelui Kecskés-Simionca Tiberiu-Ciprian

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Kecskés-Simionca Tiberiu-Ciprian (PMP) și-a depus...

Brigada 81 Mecanizată îi aniversează pe veterani

Brigada 81 Mecanizată Bistrița îi vizitează pe veteranii de...