Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Într-o zi, când Înviatul va fi plecat de dimineață la cotidiana răstignire, îi va suna telefonul pe numărul personal.
Un vecin cu ochi de vultur, domnule Dumnezeu, iertați-mă că vă deranjez din suferință,
dar pe pragul casei dumneavoastră, ghemuit pe preșul de la intrare, doarme un om.
Un cerșetor, fără îndoială, cu un rucsac albastru sub cap. Are barba plină de fire de nisip și pe față un zâmbet de nebun, e urât, bătrân și miroase așa, a drum lung prin pustiuri fierbinți.
Să anunțăm legiunile? Să vină arhanghelii să-l legitimeze, ce Doamne iartă-mă să facem?
Și Dumnezeu va tresări, fericit.
Luați cheia de serviciu și descuiați-i casa. Dați-i o cafea fierbinte, și vedeți, în frigider, pe raftul din al nouălea cer, găsiți un pește fript și-un fagure de miere. ȘI vorbiți-i blând, sau mai bine, mai bine nu spuneți nimic.
Vin imediat.
E al Meu.
E al Meu. Că mult a pribegit sufletul său prin corturile lui Chedar și străin a fost el de îndreptările Mele.
În ziua aceea, toate se vor termina și vor începe toate.
