Articol scris de Crin – Triandafil Theodorescu
Un zâmbet larg, doi ochi adânci, adânci, îi semnez cartea, îi scriu acolo câte ceva despre unde-am treierat și unde-am copt cuvintele cărții, apoi ne îmbrățișăm în Desculțul Înviat și deodată, în ureche,
decisesem să închei socotelile, înțelegeți? Totul era pregătit până la nivel de funie, și o prietenă mi-a dat o carte albastră pe care scria ”Într-o zi se va termina” și-am zis ia te uită, ce ironic, e chiar despre ziua mea de mâine, și-am deschis-o și iată-mă, părinte, iată-mă, continui să-mi citesc viața pagină cu pagină.
Încă îmi tremură picioarele, în pieptul meu o biată frunză uscată atârnă sfârșită de atâta minune, încă mă bântuie ochii ei liniștiți, ca un port pentru o corabie ce-a străbătut oceane,
și nu despre cât de cool sunt eu și cartea mea,
ci despre cât de cool e Dumnezeu și cum ne face vase pentru apa vie, cum umblăm noi prin lume dându-ne de băut unii altora, ridicăndu-ne în numele Cerului din cel mai prăpăstios iad,
despre cum umblă Domnul Înviat desculț prin pieptul nostru, dansând fericit în trosnetul ușilor sfărâmate ale morții,
despre cum ne putem fi unii altora îngeri luminoși.
Acum știu, pecetluit în îmbrățișări, că cel mai adânc continent e în sufletul aproapelui meu. Că n-a fost cerșetor mai bogat ca mine vreodată, nici împărat mai sărac și fericit ca mine, vreodată.
Fotocredit, Liana Cotuna
#întrozisevatermina
#cerșetoruldelalbastru
#treianiprimazi
#frățiapsaltirii
#catisma20