Poliția locală cere implicarea cetățenilor în semnalarea lucrărilor nefinalizate

Data:

Primarul Gabriel Lazany a solicitat oficial și public sancționarea tuturor firmelor care efectuează lucrări pe domeniul public și nu fac la timp reparațiile fapt pentru care Poliția Locală Bistrița a luat la rând toate șantierele lăsate de izbeliște și au început să de-a sancțiuni.

Conform unui comunicat de presă au fost aplicate sancțiuni de către Serviciul Control – Disciplina în Construcții în 29 mai, pentru nerespectarea termenelor de aducere a terenului la starea inițială după efectuarea lucrărilor pe domeniul public, în următoarele zone:

– Aleea Pandurilor

– Strada Grigore Pletosu

Nu am uitat nici de localitățile componente – în Sărata am verificat și sancționat lucrările nefinalizate de pe:

  • Strada Secundară III
  • DJ 154
  • Strada Pepinierei

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate: 12 500 de lei și aducerea terenului la starea inițială în termen de 24 de ore de la comunicarea procesului-verbal.

Poliția Locală face un apel către cetățeni să semnaleze astfel de stări de fapt: ”Pe strada ta s-a efectuat o lucrare pe domeniul public, iar terenul nu a fost adus la starea inițială? Scrie-ne în comentarii sau trimite-ne prin messenger fotografii și adresa exactă – vom verifica, iar acolo unde este cazul, vom aplica sancțiuni. Suntem aici pentru tine – împreună facem Bistrița un oraș mai frumos !”

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....