ADI DEȘEURI: Nu aruncați deșeuri în natură! Riscați amenzi mari!

Data:

”Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud desfășoară în permanență acțiuni de monitorizare și control în zonele predispuse abandonului de deșeuri în natură, în tot județul nostru
împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul de Jandarmi Județean.

  În cadrul acestor acțiuni, s-au descoperit deșeuri abandonate în satul Cociu, comuna Șintereag. În baza sesizărilor inspectorilor Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud , Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a identificat și amendat pe B. L. G. din Cociu cu suma de 3.000 lei conform prevederilor art. 96 alin. 1 pct.15 din OUG 195 / 2005.

Cei care recurg la aceste mijloace de a scăpa de deșeuri, trebuie să știe că vor fi identificați și sancționați în conformitate cu prevederile legale, iar amenzile nu sunt mici. Nu vom tolera aceste
gesturi iresponsabile a unor cetățeni care nu înțeleg să respecte legislația cu privire la protejarea mediului înconjurător și care arată lipsă de respect față de restul comunităților.

Subliniem și pe această cale că operatorul de salubritate Supercom SA ridică de la poarta casei orice tip de deșeuri atât în cadrul programului de colectare, a campaniilor gratuite de colectare a
deșeurilor voluminoase, vegetale, textile, periculoase precum și pe bază de comandă la dispeceratul operatorului Supercom.

Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!” (P)

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....