Ședință lucrativă la Consiliului Local Teaca

Data:

Desfășurarea ședinței ordinare a Consiliului Local al comunei Teaca din data de 26 februarie 2026 a arătat că se poate ține și o ședință normală, fără acuze nefondate și manifestări la limita regulamentelor.

A fost una dintre puținele ședințe de consiliu local, din ultimul timp, în care toți consilierii s-au arătat preocupați de rezolvarea problemelor administrative și mai puțin de interese politice de moment.

Diferența față de alte ședințe a fost că a lipsit consilierul local al PNL, Buga Gheorghe, care de obicei face mai mult circ decât politică și nici la administrație nu se pricepe, fapt pentru care cere tot felul de lămuriri. Această constatare rezultă după multe luni de monitorizare și evaluare a modului de desfășurare a ședințelor la Consiliul Local Teaca.

În baza Dispoziției Primarului comunei Teaca nr. 26 din 20 februarie 2026, Consiliul Local al comunei Teaca s-a întrunit în ședință ordinară în data de 26 februarie 2026, ora 15:00, în sala de ședințe a Primăriei comunei Teaca.

Lucrările ședinței au fost deschise de președintele de ședință, Baciu Denisa, care a salutat consilierii locali și a supus aprobării ordinea de zi.

Ordinea de zi a fost aprobată cu votul consilierilor prezenți.

PUNCTUL 1

Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de analiză și acoperire a riscurilor la nivelul comunei Teaca pentru anul 2026

Primarul Florin Oltean prezintă proiectul, precizând că Planul de analiză și acoperire a riscurilor se aprobă anual, în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul situațiilor de urgență. Documentul stabilește principalele riscuri identificate la nivelul unității administrativ-teritoriale (riscuri naturale, incendii, fenomene meteorologice extreme, alte situații de urgență), precum și măsurile de prevenire, intervenție și responsabilitățile instituțiilor implicate.

Se menționează că planul este unul complex, actualizat anual, modificările fiind în principal de natură legislativă sau privind datele statistice.

Comisia economică și comisia de specialitate au acordat aviz favorabil.

Neexistând întrebări suplimentare, proiectul este supus la vot și este adoptat.

PUNCTUL 2

Proiect de hotărâre privind aprobarea cesionării contractului de concesiune nr. 1 din 4 mai 2017

Primarul reamintește consilierilor că acest subiect a fost discutat și în ședința anterioară. Contractul de concesiune nr. 1/04.05.2017 a fost încheiat cu domnul Tămaș Ioan, care între timp a decedat.

În urma dezbaterii succesorale, a rezultat un singur moștenitor, ceilalți membri ai familiei renunțând la drepturile succesorale. Pentru continuarea raporturilor juridice, este necesară aprobarea cesionării contractului către succesor, prin hotărâre a Consiliului Local.

Se precizează că din punct de vedere legal sunt îndeplinite condițiile pentru cesionare.

Proiectul este supus la vot și este adoptat.

PUNCTUL 3

Proiect de hotărâre privind aprobarea utilizării în anul 2026 a excedentului bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar la 31 decembrie 2025

Se prezintă situația excedentului bugetar înregistrat la finalul anului 2025 în sumă de 1.397.784,75 lei. Se arată că aceste sume pot fi utilizate în anul 2026 pentru finanțarea investițiilor, acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare sau pentru cofinanțarea proiectelor aflate în derulare.

Primarul explică necesitatea repartizării excedentului pentru susținerea proiectelor locale și pentru asigurarea continuității lucrărilor începute anul trecut, mai ales că încă nu este aprobat bugetul pentru anul 2026.

Astfel, a fost propusă repartizarea următoarelor sume:

Educație fără bariere și 4 CONNECT126.586,37
Amenajare Skate parc în localitatea Teaca250.000
Digitalizarea bibliotecilor comunale si transformarea lor în hub-uri de dezvollare821.198,38
Extindere conductă gaze naturale presiune redusă în localitățile Teaca și Ocnița200.000
 1 .397.784,75

Proiectul este analizat și supus la vot, fiind adoptat.

PUNCTUL 4

Proiect de hotărâre privind aprobarea contului anual de execuție a bugetului local pe anul 2025

Se prezintă contul anual de execuție bugetară aferent anului 2025, cu evidențierea veniturilor realizate și a cheltuielilor efectuate, atât la secțiunea de funcționare, cât și la secțiunea de dezvoltare.

Consiliul Local ia act de execuția bugetară și constată că aceasta s-a realizat în conformitate cu prevederile legale și cu hotărârile adoptate anterior.

Proiectul este supus la vot și este adoptat.

PUNCTUL 5

Proiect de hotărâre privind aprobarea fondului de accesibilizare a pădurilor, a fondului de conservare și regenerare a pădurilor și a prețului de pornire la licitație pentru masa lemnoasă destinată vânzării din fondul forestier proprietate publică a comunei

Se prezintă necesitatea constituirii fondurilor prevăzute de legislația silvică pentru accesibilizarea, conservarea și regenerarea pădurilor aflate în proprietatea publică a comunei.

De asemenea, se supune aprobării stabilirea prețului de pornire la licitație pentru masa lemnoasă ce urmează a fi valorificată.

Se subliniază importanța gestionării responsabile a fondului forestier și a asigurării resurselor necesare lucrărilor silvice.

Proiectul este supus la vot și adoptat.

PUNCTUL 6

Proiect de hotărâre privind schimbarea destinației imobilului situat în comuna Teaca, satul Teaca nr. 348 din Centru Local de Informare Turistică în clădire administrativă

Se prezintă propunerea de schimbare a destinației imobilului situat în satul Teaca nr. 348, în vederea utilizării acestuia ca spațiu administrativ.

Avand în vedere necesitatea utilizării/ valorificarii eficiente a bunurilor aflate în proprietatea publică a Comunei Teaca și faptul că imobilul Centru Local de Informare Turistică în Comuna Teaca și Proximități, Dezvoltare și Marketing Turistic nu mai deservește scopului pentru care a fost înființat se propune schimbarea destinației.

Se motivează necesitatea eficientizării utilizării patrimoniului local și adaptarea destinației clădirii la nevoile actuale ale administrației, prin transformarea în spațiu administrativ.

Primarul Florin Oltean a precizat că sunt cel puțin doi doctori care doresc să vină să asigure consultații gratuite pentru cetățeni și acest spațiu ar putea fi utilizat și în acest scop.

Proiectul este supus la vot și adoptat.

PUNCTUL 7

Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei contractului de concesiune nr. 1271 din 10 martie 2006

Se prezintă solicitarea de prelungire a contractului de concesiune nr. 1271/10.03.2006 pentru un operator de telefonie.

Se analizează condițiile contractuale și îndeplinirea obligațiilor de către concesionar.

În urma discuțiilor, proiectul este supus la vot și adoptat.

PUNCTUL 8

Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință

În conformitate cu prevederile legale, se procedează la alegerea președintelui de ședință pentru perioada următoare. A fost ales următorul de pe listă, respectiv consilierul local Bărbos Tavi.

În urma votului exprimat, este desemnat președintele de ședință.

PUNCTUL 9 – DIVERSE

Amenajarea pieței și proiect cu panouri fotovoltaice

Se poartă discuții ample privind modernizarea pieței din comună.

Primarul Florin Oltean a ridicat următoarele aspecte:

  • delimitarea clară a spațiului destinat comercianților;
  • organizarea parcării pentru participanții la piață;
  • amenajarea unei parcări de-a lungul șoselei;
  • dotarea pieței cu utilități (apă, grup sanitar, curent electric);
  • oportunitatea accesării unei finanțări prin AFIR;
  • necesitatea adoptării rapide a unor hotărâri pentru a depune proiectul în termen;
  • montarea de panouri fotovoltaice cu acumulatori pentru asigurarea energiei electrice necesare pieței și iluminatului public.

Se discută și variante alternative de amplasament, inclusiv zona fostului spital, precum și posibile amplasamente pentru panourile fotovoltaice, respectiv în apropierea terenului de fotbal.

Propunerea de amenajare a pieței pe amplasamentul actual, cu includerea panourilor fotovoltaice în proiect, este supusă la vot și aprobată.

Proiect de dezvoltare turistică – valorificarea apelor sărate de la Pintic, comuna Teaca

Primarul informează consilierii despre intenția de a accesa finanțări europene pentru realizarea unei stațiuni turistice în zona Pintic, comuna Teaca, prin valorificarea apelor sărate existente.

Se arată că resursa de apă sărată aparține statului român și poate fi utilizată în interes public. Proiectul ar putea genera venituri la bugetul local, locuri de muncă și dezvoltarea agroturismului. Se menționează posibilitatea implicării gospodăriilor locale în cazarea turiștilor și în dezvoltarea de puncte gastronomice locale, inclusiv la Valea Lupului, precum și valorificarea Mocăniței.

Se precizează că au fost realizate lucrări de extindere a canalizării până la un teren al comunei, pentru a pregăti eventuale investiții viitoare.

Situația spațiului APIA

Un consilier semnalează starea necorespunzătoare a spațiului din jurul APIA și solicită transmiterea unei notificări pentru remedierea situației. Primarul arată că au existat discuții în acest sens și că se vor face demersurile necesare.

Situații sociale vulnerabile

Se aduce în discuție situația unei familii din comună aflate într-o situație socială gravă, cu mai mulți copii și lipsuri materiale severe. Se solicită intervenția serviciului social pentru identificarea și sprijinirea familiei.

Primarul Florin Oltean precizează că va dispune verificări prin compartimentul de asistență socială și că este necesară transmiterea datelor complete pentru intervenție.

Nemaifiind alte intervenții, ședința se declară închisă.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....