AQUABIS finalizează lucrări de peste 55 milioane lei pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare în nordul județului Bistrița-Năsăud

Data:

Bistrița, 15 decembrie 2025 – Compania AQUABIS S.A. a anunțat finalizarea cu succes a contractului de lucrări CL 11, parte a Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud (cod SMIS 322220). Proiectul a vizat extinderea rețelelor de alimentare cu apă în comunele Braniștea, Ciceu Mihăiești și Petru Rareș, precum și extinderea sistemelor de canalizare în Petru Rareș și Uriu.

Contractul, în valoare totală de 55.553.036,63 lei, a fost realizat de asocierea de firme formată din Mis Grup SRL (lider), Aqua Serv SA, Dianova Instal SRL, Prodeximp SRL și Edas Exim SRL. Finanțarea a provenit în proporție de 79,90% din fonduri europene, completată de 12,22% din bugetul de stat, 1,88% din bugetele locale ale comunelor beneficiare și 6% din surse proprii.

Lucrările s-au desfășurat pe parcursul a 44 de luni și au urmărit modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare din localitățile incluse în proiect. În cadrul investiției au fost instalați 28.150 metri de conducte noi de distribuție a apei și 9.438 metri de conducte de aducțiune, contribuind la creșterea capacității și fiabilității sistemului de alimentare cu apă.

Noua infrastructură include 70 de cămine de vane, 964 de cămine de branșament și 29 de hidranți, iar pentru funcționarea eficientă a rețelei au fost puse în funcțiune două stații noi de pompare a apei potabile. De asemenea, la Braniștea a fost construită o nouă gospodărie de apă, dotată cu rezervor de înmagazinare și stație de clorinare, menită să îmbunătățească siguranța și calitatea serviciului de alimentare cu apă.

În ceea ce privește sistemul de canalizare, proiectul a inclus realizarea a 24.420 metri de conducte noi și 1.206 metri de conducte de refulare. Rețeaua este completată de 620 de cămine de vizitare și 909 cămine de racord, iar infrastructura a fost consolidată prin reechiparea a 7 stații de pompare a apei uzate și construirea a 10 stații noi.

Reprezentanții AQUABIS subliniază că finalizarea acestui contract reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii publice de apă și canalizare din județul Bistrița-Năsăud, contribuind la creșterea calității serviciilor pentru populație și la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....