Dar nimeni vreodată, în noaptea asta, nu mă va mai despărți de DomnulDinMormânt

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Știu, e fotografia de anul trecut.

Nimic nu s-a schimbat. Nimic nu se va schimba. Am știut asta așa de limpede, ca o șoaptă de sus am știut-o, eram în pandemie, gemeau suflete închise prin case, am pus epitaful pe Sfânta Masă și când să închid ușa CeleiMaiFrumoase, drept în inimă, tu unde te duci, Crinule, quo vadis, cui mă lași? Am privit chipul de pe altar, sclipeau ochii Ucisului fără vină și-am știut că nu voi mai pleca, în noaptea asta, de la picioarele Lui, câte zile voi avea, câtă putere îmi va fi dăruită, noaptea asta voi dormi slugă în mormântul Desculțului.

Într-un târziu au plecat toți, li s-au stins șoaptele în întuneric, lopătând fiecare spre casa lui, cu lumânarea Prohodului în mâini, au plecat toți, s-au privit o vreme prin biserică șoptind cutremurați ceva, privirile lor scintilante scrutându-mă scurt, știu că voi rămâne cu Domnul, că voi dormi cu El, El mort și pregătit de o înviere, eu încă viu și gata de o moarte, știu toți, Ea oftează scurt și fără cuvinte, ochii lui Mihai urmărindu-mă arși de același dor, știu toți.

Într-o zi (tot mai aproape, tot mai clară) voi pune crucea și patrafirul în brațele unui preot tânăr și voi pleca desculț în pustie, după El. Un alt căpitan de corabie va întinde pânzele, să prindă Duhul Sfânt în vele, să alunece biserica asta corabie spre înviere, un alt căpitan. Alte ritmuri de inimă vor tremura liturghia, oameni noi cu obiceiuri noi vor aduce timpuri noi, dar nici asta nu mă va despărți de DomnulDinMormânt. Gol și mort, înfășurat într-un giulgiu (ca un copil după naștere, căci ce e moartea altceva decât o renaștere), întins tăcut pe Sfânta Masă, cu mine la picioare, în întunericul mormântului. Nici un altul nu e mai îndreptățit, adâncurile tenebrelor îmi sunt a doua casă, căci peștera e avanpremiera propriului mormânt. Și dacă în noaptea asta preotul cel tânăr nu-mi va îngădui să mă ghemuiesc lângă Domnul, nu voi protesta, îi voi săruta mâna cu dragoste. Voi dormi dincolo de zidul altarului, și dacă nici acolo nu-mi va fi permis, dincolo de gardul CeleiMaiFrumoaseBiserici, în curtea Dărăbanilor, acolo unde i-am îngropat pe Ioan, pe Denisa și pe Cătălin.

Dar nimeni vreodată, în noaptea asta, nu mă va mai despărți de DomnulDinMormânt.

Nici măcar moartea. O amărâtă de moarte, vai steaua ei moarte.