Alegerile de la Federația Română de Handbal s-au încheiat iari noapte după aproape 12 ore de vot, producând o schimbare în fruntea handbalului românesc prin aducerea unei noi conduceri.
Noul președinte al FRH este Bogdan Voina (47 de ani), fost jucător și comentator, dar și manager de firme sportive, l-a învins în turul 2 pe Sorin Dinu, vicepreședintele în exercițiu. Funcția de vicepreședinte a fost câștigată de Adrian Cosman. Președintele în exercițiu al Federației Române de Handbal, Constantin Din, a ieșit din cursă, la primul tur de vot.
Pentru cele 15 locuri din Consiliul de Administrație, s-au clasat următorii: Leonard Bibirig, cu 125 de voturi, urmat de Gabriel Armanu (100 voturi) și Diana Ciulei (96), Adrian Manole (89 voturi), Flavius Sâsâeac (87), Alin Cârligeanu (86), Viorel Ciubotaru (85), Florin Ciubotariu (84), Tudor Marta (83) și Silviu Băiceanu (82), Viorel Irimie (81), Alexandru Dimache (79), Eugen Vasile Cosma (74), Steluța Luca (73), iar ultimul loc, obținut la limită, i-a revenit lui Gheorghe Tadici, cu 69 de voturi.
Din partea județului Bistrița-Năsăud, la Adunarea Generală au votat Clubul Gloria Bistrița, Liceul cu Program Sportiv Bistrița si Asociația Județeană de Handbal Bistrița-Năsăud, cele 3 voturi mergând pentru susținerea lui Bogdan Voina.
Afacerile lui Voina din sport, posibil conflict de interese
Noul președinte al Federației de Handbal, Bogdan Voina derulează foarte multe contracte cu cluburile sportive cărora le furnizează echipament sportiv prin firma FRATELLI SPORTS SRL, societate administrată de acesta. Firma are sediul în municipiul Bucuresti, Sector 1, Str Andrei Popovici, Nr.12, Bl.7a, Sc.1, Et.4, Ap.19.
Conform datelor din SICAP.ai, firma lui Voina are în anul 2025 achiziții în valoare de aproape un milion de euro de la instituții publice, majoritatea cluburi sportive de handbal.

De asemenea, în primele patru luni ale anului 2026, firma în cauză a realizat deja 42 de contracte de achiziții în valoare de 217.138 lei.

Cine sunt autoritățile contractante?
În ultimele 12 luni cele mai mari sume din achiziții revin următoarelor autorități: CSM București – 1,13 milioane lei din 13 contracte; UM 02301/CSA Steaua – 803.736 lei din 1 contract; CS Rapid București – 707.846 lei din 102 contracte; CS Gloria Bistrița – 680.756 lei din 35 de contracte, Federația Română de Handbal – 327.208 lei din 7 contracte. De precizat că, Bogdan Voina a activat ca jucător la CSA Steaua.

Când intervine conflictul de interese?
Faptul că firma Fratelli Sports are relații comerciale cu atât de multe cluburi sportive este unul normal având în vedere că este furnizor de echipamente sportive, însă după ce administratorul societății, respectiv Bogdan Voina, a devenit președintele Federației Române de Handbal, există riscul apariției unui conflict de interese.
În speță, Voina trebuie să aleagă dacă mai face afaceri cu cluburile de handbal sau face administrație prin funcția de președinte. Dacă cele două continuă în același timp, atunci nu e bine.
Mai mult, Bogdan Voina poate delega atribuțiile de administrator al firmei către altcineva, însă tot timpul va exista suspiciunea că afacerile sale se combină cu treburile Federației, un lucru pe care probabil nu l-au avut în vedere cei care l-au votat, sau au știut și au votat în cunoștință de cauză.
Top 15 autorități cu contracte

Lista integrală a autorităților cu achiziții în ultimele 12 luni, structurată pe județe
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


