Expoziția artistului bistrițean Eugen Alupopanu transformă călătoria, viteza și memoria locurilor într-un proiect vizual construit în ani de muncă, prezentat la Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud.

Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud găzduiește o expoziție aparte semnată de artistul plastic Eugen Alupopanu, un proiect construit în jurul drumului, al memoriei vizuale și al desenului realizat în timpul călătoriilor. Intitulată „DRUMURI – Jurnal de bord”, expoziția aduce pe simeze lucrări care surprind fragmente de peisaj, localități, biserici, case, reclame, forme urbane și rurale, toate filtrate prin privirea unui artist aflat în mișcare.

La vernisaj, managerul Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș, a vorbit despre caracterul inedit al proiectului și despre modul în care Eugen Alupopanu a reușit să transforme experiența drumului într-o cercetare vizuală. În opinia sa, lucrările nu trebuie privite ca simple exerciții grafice, ci ca rezultatul unei acumulări de ani, al unei practici asumate și al unei relații personale cu spațiile traversate.

„Eugen a venit cu o idee nouă, legată de drum și de experiența lui cu drumul”, a spus Alexandru Gavrilaș, subliniind că expoziția propune o memorie a locurilor prin care artistul a trecut, „o memorie din mașină, în viteză”.

Desenul ca jurnal al locurilor traversate

Potrivit lui Alexandru Gavrilaș, una dintre mizele expoziției este felul în care artistul reușește să concentreze, pe aceeași planșă, mai multe fragmente de realitate. Pe unele lucrări se pot regăsi mai multe localități, elemente de peisaj, biserici sau detalii ale vieții de zi cu zi, surprinse nu din poziția observatorului static, ci din mișcarea călătorului.

Managerul muzeului a evocat și un episod petrecut într-o deplasare în Germania, într-o tabără artistică, când Eugen Alupopanu a desenat pe drum, în timp ce ceilalți participanți erau preocupați de traseu, cazare sau opriri. La final, lucrările realizate în timpul călătoriei au devenit ele însele subiectul unei expoziții, iar reacția publicului a confirmat forța acestui demers.

Alexandru Gavrilaș a insistat asupra faptului că expoziția de la Bistrița nu este rezultatul unei improvizații, ci al unei cercetări artistice constante. „Nu sunt lucrări făcute în joacă. Este o cercetare de câțiva ani, aproape o parte din viața lui desenată”, a arătat acesta, descriind proiectul ca pe o acumulare de ore, pasiune și disciplină.

Alexandru Gavrilaș: „Este o parte din viața unui om desenată pe drumuri”

În discursul său, managerul Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud a vorbit despre Eugen Alupopanu ca despre un artist al experimentului, un creator care își caută permanent propriul drum și propria formulă de expresie. A amintit experiențele artistului în tabere de creație, interesul său pentru performance, desen, culoare și forme vizuale diferite, dar și capacitatea de a reveni mereu cu proiecte surprinzătoare.

„Este o parte din viața unui om desenată pe drumurile pe care le parcurge în diverse etape”, a spus Alexandru Gavrilaș, explicând că lucrările expuse conțin stări, trăiri, peisaje și fragmente din realitatea traversată.

Acesta a mai apreciat că Eugen Alupopanu are una dintre cele mai solide șanse de a se impune ca un nume important în artele plastice din România, tocmai prin seriozitatea cercetării, prin constanța exercițiului și prin nevoia de a-și găsi, de fiecare dată, un drum propriu.

Alexandru Pugna: „Eugen a găsit o nișă prin care devine ușor de recunoscut”

La rândul său, Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, a vorbit despre originalitatea proiectului și despre faptul că fiecare artist caută o formulă proprie prin care să se individualizeze. În cazul lui Eugen Alupopanu, această formulă este desenul realizat din mers, în timpul călătoriilor.

„Artiștii își caută o nișă prin care să se individualizeze și prin care să fie ușor de recunoscut. Eugen cred că a găsit o astfel de nișă”, a spus Alexandru Pugna. Acesta a adăugat că nu cunoaște un alt artist vizual care să fi construit un proiect similar, cu lucrări realizate în timpul mersului, din mașină.

Alexandru Pugna a introdus și o notă personală, amintind că Eugen Alupopanu nu conduce, iar acest fapt, privit uneori ca un inconvenient, a permis de fapt apariția unei astfel de expoziții. Dacă artistul ar fi fost șofer, a sugerat Pugna, multe dintre aceste lucrări nu ar mai fi existat, pentru că nu ar mai fi avut postura observatorului aflat în mișcare, dar liber să deseneze.

Un proiect lucrat timp de șapte ani

Managerul Centrului Județean pentru Cultură a subliniat că proiectul „DRUMURI – Jurnal de bord” nu este o întâmplare, ci rezultatul unei idei urmărite timp de șapte ani. În această perioadă, Eugen Alupopanu a adunat lucrări, trasee, experiențe și observații, până când acestea au căpătat forma unei expoziții coerente.

„Mi-a mărturisit că la acest proiect lucrează de șapte ani”, a spus Alexandru Pugna, apreciind că după această perioadă de muncă artistul reușește să propună publicului un proiect cu adevărat inedit.

El a vorbit și despre implicarea lui Eugen Alupopanu în viața culturală locală, atât ca profesor la Școala de Arte, unde a reușit să creeze o emulație în jurul clasei de pictură, cât și ca organizator de expoziții și promotor al unor proiecte vizuale de calitate. În opinia sa, în tot ceea ce face Eugen Alupopanu se vede „amprenta artistului” și o implicare care trece prin filtrul sensibilității personale.

Un artist apreciat de colegi, elevi și public

Prezența la vernisaj a mai multor artiști vizuali, colegi de breaslă, elevi și iubitori de artă a fost interpretată de Alexandru Pugna ca o dovadă a respectului de care se bucură Eugen Alupopanu în comunitatea culturală. Acesta l-a descris drept „un suflet de artist” și a apreciat că proiecte precum cel prezentat la Muzeul din Bistrița îl individualizează tot mai clar în peisajul artistic local și național.

Expoziția „DRUMURI – Jurnal de bord” poate fi citită, astfel, nu doar ca o suită de desene, ci ca un jurnal vizual al deplasărilor, o hartă subiectivă a locurilor traversate și o meditație asupra felului în care memoria reține fragmente din realitate. În lucrările lui Eugen Alupopanu, drumul nu este doar o distanță parcursă între două puncte, ci un spațiu al observației, al concentrării și al transformării experienței în imagine.

Prin acest proiect, artistul propune publicului o formă de desen performativ în care viteza, privirea și memoria se întâlnesc. Ceea ce pentru alții rămâne o succesiune rapidă de imagini văzute pe geamul mașinii devine, în cazul său, material artistic, jurnal personal și document vizual al unei lumi aflate în trecere.

Eugen Alupopanu: „Proiectul s-a născut dintr-un fel de frică”

La finalul vernisajului, Eugen Alupopanu a explicat că proiectul „DRUMURI – Jurnal de bord” nu a pornit dintr-un concept rece, construit în atelier, ci dintr-o experiență concretă, trăită pe drum. Artistul a povestit că primele desene au apărut în timpul unei deplasări spre București, când mergea să monteze o expoziție împreună cu colegii săi, într-o seară în care ningea abundent între Târgu Mureș și Sighișoara.

„Acest proiect s-a născut dintr-un fel de frică”, a spus Eugen Alupopanu. În acel moment, privind drumul prin ninsoare, artistul și-a luat caietul de schițe și a început să noteze vizual fragmentele pe care le putea percepe de pe geamul mașinii. „Vezi doar frânturi”, a explicat el, arătând că tocmai această percepție fragmentară a devenit, în timp, formula proiectului.

Primele șase desene au fost realizate pe traseul Bistrița – Târgu Mureș – Brașov. De acolo, ideea s-a dezvoltat treptat într-un proiect amplu, în care fiecare drum a devenit o formă de arhivă personală. Pentru artist, aceste lucrări funcționează ca o memorie, nu doar a locurilor traversate, ci și a momentelor, stărilor și detaliilor aparent mărunte care însoțesc fiecare călătorie.

Alupopanu a vorbit și despre rolul profesorilor săi, despre perioada Liceului de Arte din Bistrița și despre influența maestrului Mihai Tarași, care i-a transmis ideea de rigoare și necesitatea de a-și alege câteva direcții clare de lucru. După ani de căutări, artistul spune că a ajuns la câteva practici care se leagă între ele: lucrul cu timpul, cu materialitatea obiectelor, cu peisajul și cu memoria.

„Pentru mine sunt un fel de bucurie. Punându-le pe pereți și citind textele mici, îmi aduc aminte de lucruri foarte concrete: cât costa carnea de vițel, medicamentele mamei mele, mici notații care rămân”, a spus artistul. În acest sens, desenele nu sunt doar imagini, ci repere ale unei memorii personale. Chiar dacă lucrările fizice ar dispărea, ele există și în format digital, scanate și păstrate ca document al unui parcurs.

Artistul a explicat că unele drumuri au avut o încărcătură specială. A amintit un traseu lung, de aproximativ 43 de ore, dus-întors, pentru recuperarea unei expoziții din Germania, dar și un drum spre un simpozion unde, la sosire, a constatat că lucrarea sa era deja terminată, pentru că fusese realizată pe parcursul călătoriei. În asemenea situații, drumul nu mai este doar pregătirea pentru actul artistic, ci devine chiar spațiul în care lucrarea se produce.

Proiectul prezentat la Bistrița reunește, potrivit artistului, 263 de desene realizate în 84 de drumuri, însumând aproximativ 341 de ore și 38 de minute petrecute pe trasee. Este un timp calculat aproximativ, după cum a precizat Alupopanu, dar suficient pentru a arăta dimensiunea unei cercetări întinse pe ani.

„Când mă uit la desene, îmi aduc aminte și starea pe care am avut-o. Este extrem de interesant modul în care desenul îți reactivează memoria”, a spus Eugen Alupopanu.

În final, artistul le-a mulțumit celor care i-au fost alături și, cu umor, șoferilor care l-au purtat pe atâtea drumuri. Expoziția de la Muzeul din Bistrița devine astfel nu doar o prezentare de lucrări, ci și o hartă afectivă a unui artist care a transformat timpul petrecut în mașină, privirea fugară și fragmentele de peisaj într-un jurnal vizual de lungă durată.