Ziua Copilului, sărbătorită în Parcul Municipal Bistrița: ateliere, spectacole, concursuri și Orășelul Copiilor

Data:

Primăria Bistrița pregătește, pe 1 iunie, un program dedicat celor mici. Activitățile vor începe la ora 10.00, iar Orășelul Copiilor va fi deschis pe 31 mai și 1 iunie, între orele 10.00 și 22.00.

Primăria Municipiului Bistrița organizează luni, 1 iunie, de Ziua Copilului, o serie de activități dedicate celor mici, în Parcul Municipal. Evenimentul va începe la ora 10.00 și va transforma zona într-un spațiu de joacă, creativitate și distracție pentru copii, părinți și bunici.

Potrivit municipalității, programul va include ateliere creative, concursuri, demonstrații sportive, teatru de păpuși, pictură pe față, desene pe asfalt, dulciuri și mai multe surprize pregătite pentru cei mici.

Tot în Parcul Municipal va funcționa, duminică și luni, Orășelul Copiilor, un parc de distracție amenajat special pentru această sărbătoare. Acesta va fi deschis în zilele de 31 mai și 1 iunie, între orele 10.00 și 22.00. Copiii se vor putea bucura de castele gonflabile, trenuleț electric, carusel, jumping și bazin cu bărcuțe electrice.

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a transmis că evenimentul este gândit ca o zi dedicată bucuriei și timpului petrecut în familie.

„Copilăria merită sărbătorită așa cum trebuie: cu zâmbete, culoare și multă veselie! Pe 1 Iunie, îi invităm pe toți copiii, alături de părinți și bunici, la o zi specială pregătită în Parcul Municipal. Am pregătit ateliere creative, concursuri, demonstrații sportive, teatru de păpuși, pictură pe față, desene pe asfalt, dulciuri și multe alte activități care vor transforma parcul într-un adevărat oraș al copiilor. În plus, în perioada 31 mai – 1 iunie, în Parcul Municipal va fi amenajat și «Orășelul Copiilor» – un spațiu plin de distracție. Ne dorim ca această zi să fie despre bucuria de a fi împreună și despre amintiri frumoase pentru copii. Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună Ziua Copilului!”, a transmis primarul Gabriel Lazany.

Evenimentul se adresează copiilor de toate vârstele și este organizat în contextul Zilei Internaționale a Copilului, marcată anual la 1 iunie. Municipalitatea invită familiile să participe la activitățile pregătite în Parcul Municipal și la programul Orășelului Copiilor.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....