Examenul național de definitivare în învățământ continuă marți, 14 iulie, cu proba scrisă. În Bistrița-Năsăud sunt așteptați să participe 177 de candidați, repartizați la 29 de discipline. Examenul va fi organizat la Școala Gimnazială Nr. 4 din municipiul Bistrița.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, cei mai mulți dintre candidați provin din învățământul preșcolar, antepreșcolar și primar.
Cele trei categorii reunesc 121 de persoane, reprezentând peste două treimi din totalul celor care au dreptul să susțină proba scrisă.
Cea mai numeroasă categorie este cea a candidaților înscriși la disciplina „Limba română și literatura pentru copii și metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, unde sunt 55 de persoane.
Alți 43 de candidați vor susține examenul pentru învățământul primar în limba română, iar 23 sunt înscriși la disciplina destinată activităților instructiv-educative desfășurate în creșe.
Candidați la 29 de discipline
La psihopedagogie specială sunt înscriși șase candidați, iar la educație muzicală specializată – artă vocală și muzică instrumentală – sunt cinci participanți. Câte patru persoane sunt înscrise la chimie, educație fizică și sport, mecanică și religie ortodoxă.
La istorie și limba franceză sunt câte trei candidați, iar la biologie, arte vizuale, consiliere psihopedagogică, limba română și religie penticostală sunt câte doi. Pentru mai multe discipline este înscris câte un singur candidat.
Este vorba despre agricultură-horticultură, arhitectură, comerț, educație muzicală și studii muzicale teoretice, educație tehnologică, farmacie, fizică, informatică, limba engleză, limba germană, silvicultură, terapie educațională complexă și integrată și domeniul veterinar.
Condiții obligatorii pentru participarea la proba scrisă
Examenul de definitivare în învățământ este structurat în două etape. Prima, cu caracter eliminatoriu, a cuprins două inspecții de specialitate și evaluarea portofoliului profesional.
Cea de-a doua etapă este proba scrisă programată în 14 iulie.
Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații trebuie să fi obținut calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru activitatea desfășurată în anul școlar în curs.
De asemenea, media aritmetică a notelor finale obținute la cele două inspecții și la evaluarea portofoliului trebuie să fie de cel puțin 8. Nicio notă obținută la aceste probe nu poate fi mai mică de 7. Candidații trebuie să îndeplinească și condițiile referitoare la durata stagiului practic obligatoriu la catedră. Pentru promovarea definitivării este necesară obținerea unei medii generale de cel puțin 8.
Totodată, nota la fiecare componentă a examenului – inspecții, portofoliu și probă scrisă – trebuie să fie minimum 7.
Rezultatele inițiale, publicate în 21 iulie
Conform calendarului oficial, rezultatele inițiale vor fi afișate în 21 iulie. Contestațiile vor putea fi înregistrate în zilele de 21 și 22 iulie, iar soluționarea acestora este programată în perioada 22–26 iulie.
Rezultatele finale ale examenului de definitivare în învățământ vor fi publicate în 27 iulie.Ulterior, în perioada 27–29 iulie, tabelele nominale cu rezultatele candidaților promovați vor fi transmise Ministerului Educației și Cercetării.
Validarea rezultatelor prin ordin al ministrului este programată între 30 iulie și 18 august 2026.
Definitivarea reprezintă una dintre etapele importante ale carierei didactice.
Promovarea examenului confirmă dobândirea competențelor profesionale necesare exercitării profesiei și permite continuarea parcursului în sistemul de învățământ preuniversitar.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


