Articol scris de Crin – Triandafil Theodorescu
Evenimentul se terminase și fusese, indiscutabil, o reușită, concluzia asta trecea de la o gură la alta, de la o masă la alta, episcopul împărțise bine meritate laude și ceva diplome, conferențiarii își savurau succesul împreună cu mâncarea de post, era postul Crăciunului, era cald și bine și mâncărurile alea savante, ireproșabile la orice control de calitate, căzute pe spate într-un exercițiu de proprie admirație, fremătau de fericirea de a fi devorate, nici o picătură de animal nu tulbura corectitudinea clipei, un amestec dulceag de simpozion și agapă creștină plutea în aerul confortabil al sălii mari, și la ieșire, deodată, ochii bătrânului profesor izbiți de imaginea celor doi muncitori ghemuiți în șubele lor murdare, bătuți de crivăț, pe jumătate scufundați în șanțul ăla rece, tăind pe-o pagină de ziar niște parizer și niște pâine înghețată, și se întoarce bătrânul preot spre ucenicul său și-i zice stins,
Fiule, ăștia postesc, nu noi.
Nu noi.
Tu, când postești, fă-ți din inimă peșteră curată, întinde paie calde și uscate într-un colț și ai răbdare, ți se va naște în piept, curând, Hristos desculț și blând.
Post limpede vă doresc.
