„Nu poți ști niciodată ce rezultat vor avea acțiunile tale, dar dacă nu faci nimic, nu vei avea niciun rezultat.” Mahatma Gandhi

Nu dumneavoastră vă pun covorul, părinte, ci lui Hristos!

Articol scris de Crin Triandafil Theodorescu

Am ajuns acasă cu Crucea, ”În Iordan botezându-Te Tu, Doamne”, și-am căzut deodată în febră cum cad în munți brazii prea apăsați de zăpezi neprogramate, am pășit din luciditate în delir ca dintr-o cameră în alta, fără prag și fără haine, și toate s-au alambicat brusc și parcă mergeam încă prin casele lor, cu Hristos în palmă și busuiocul agățat de gene și curgea Iordanul prin Lușca și devenise locul ăsta o Veneție invadată de Iordan și călcam pe ape botezându-L pe Hristos la fiecare casă și la fiecare troiță din răspântie și parcă toate zidurile aveau ochi de sticlă și din când în când îi auzeam vocea hai deschide gura și înghite astea, pastile vișinii (drapelul dogilor din lagună) îmi coborau pe gât în zgomot de cascade înalte și dintre toate doar sucul de portocale era viu și se zbătea în mine, și mări transparente-și cântau valurile și iar cădeam pe pernă, zdrobit, izbit de gripa asta ca de-un berbec decis să distrugă zidurile cetății în care mă ghemuisem, și de sub pleoapele vibrânde mi-a apărut deodată străbunica Ana cea Înțeleaptă cu umbrela ei neagră, pe plaja din ghiolurile Mangaliei, arătându-mi soarele cu degetele ei transparente și imediat am fost iar în Lușca, urcam treptele alea ale Rafilei și bătrâna frângându-și mâinile în poala curată, de sărbătoare, aveam picioarele pline de noroiul Târgului de Vite și pe jos desfășurase bătrâna un covor prelung, țesut în război în tinerețe, de-un albastru neurastenic, și-i zic bunică Rafilă, nu-mi mai puneți covoarele astea frumoase sub picioare că vi le nenorocesc cu luturi și acum e iarnă și greu de spălat, se uită femeia aia la mine ca la un nebun, cu milă se uită, păi nu dumneavoastră vă pun covorul, părinte, ci lui Hristos, și iar mi se zbat pleoapele cutremurate de febră și-s în casa Andreei, eu am botezat-o, în balconul brațelor mele s-au prăvălit apele vii ale Duhului Sfânt peste sufletul ei frumos și într-o zi a plecat, s-a dus în lume cu familie cu tot și aflu cumva că Andreea mea e bântuită de curiozități multiconfesionale, că-i place o anumită adunare de chitare psalmice și mi se umple inima de durere, așchii mi se face, îi trimit un bilețel, ”Andreea, Maica Domnului te roagă să nu o părăsești!” și trec anii ca și cum n-ar fi fost și-n dimineața aia când spovedeam mi se aruncă la picioare o domnișoară cu ochi de migdală și guler de blană, îmbrăcată în parfum ca într-o mantie princiară și scoate din buzunar un bilețel, ”Andreea, Maica Domnului…” și plângem amândoi o tură bună prin CeaMaiFrumoasă, și-apoi iar mă dă febra de pereți un timp și pernele-mi miros a scâșnet transpirat și vin îngeri veseli să-mi măture de pe podele așchii de plămâni tușiți spasmodic, hai deschide gura și mai înghite și astea și curg pastilele în mine ca gondolele pe Canal Grande și totul miroase a sare și a mări care se scufundă în continente gelatinoase și deodată palma aia rece pe frunte, tată, ești bine? Și când deschid ochii e Paști și Bobotează laolaltă și Rusalii mi se preling pe tâmplele fierbinți a Golgotă și Hristos a mai înviat o dată, că cine e iubit n-a pierdut nimic, nici măcar o amărâtă de viață n-a pierdut.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.