Articol scris de Crin – Triandafil Theodorescu
Pur și simplu, Lușca. La cum arată pădurile astea, mă și mir că a mai fost nevoie de o bisericuță; preoți, munții mari, păsări lăutari, păsărele mii, și stele făclii. Și dacă tot au făcut-o, atunci au făcut-o mai frumoasă ca oricare alta! Plutind deasupra orașului Năsăud, bisericuța din Lușca e ca o navă amiral a unei flote bătute de furtuni. În jurul ei, o brumă de oameni; bătrânii povesteau că, în vremurile nu foarte învechite la colțuri, orice lușcan se învecina cu pădurea și, pentru orice eventualitate, avea o portiță și-o potecă ce ducea între copaci, în poala lui Dumnezeu: când lumea devenea bolnavă, să poți să te preumbli cu îngerii prin poieni.
Mai zic o dată, poate n-am fost bine înțeles: Năsăudul este un oraș la marginea Luștii.
