De-ale vremurilor

Data:

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

M-am dus la părintele Dan Damaschin să mă uit în ochii lui, să-l iscodesc cu mirările mele, să-l iau în brațe și să constat ce șoptește inima lui inimii mele.

E deja o sonoritate în lumea celor care făptuiesc. Mii de copii sărmani ajutați, case pentru adăpostul mamelor și al copiilor hăituiți, asociații de sprijin răspândite pretutindeni. Copii și nevoiași hrăniți, ridicați din durere, trimiși la școală, la medici, bucurați cu vacanțe la mare, învățați să aleagă între bine și rău, încălțați cu speranțe.

Aveam niște așteptări, mărturisesc, am învățat în anii ăștia lungi și mulți că preoții Desculțului se așază, cu timpul, pe culoarul de alergare propriu, după ce li s-a dat lor a respira. Unii sunt foarte buni gospodari, construiesc azil, capele, cămine de bătrâni, ridică cele mai frumoase catapetesme și aduc sfinți pictați in fresco, alții sunt teologi rafinați, rătăciți pentru totdeauna în livrești teologumene, o plăcere să-i auzi vorbind de Dumnezeul Cel Desculț și Înviat. Mai există apoi subspecia preotului de patrafir, mereu în rugăciune, care vorbește cu Treimea pe fir direct, apoi sunt duhovnicii cei înțelepți, umpluți de duhul înțelegerii nerostitelor taine, mângâietori de suflet și agenți de circulație la intersecțiile propriilor noastre prăbușiri și ridicări, și să nu uit pe cei care iubesc, există un soi de preoți nici prea învățați, nici foarte gospodari, nici rugători peste puteri și nici predicatori cu guri de aur, dar când te uiți în ochii lor îl simți pe Dumnezeu pășind desculț pe lângă tine, împrăștie ăștia blândețe, bunătate, dospesc milă și când te îmbrățișează, Dumnezeu Însuși își pune aripile Lui de porumbel peste inima ta, anonimi, tăcuți de multe ori, cu ochii vii de dragoste. Și de-ăștia sunt.

Părintele Damaschin îmi zâmbește, are ochi de om bun, apoi slujim liturghia împreună, în dreapta lui e un preot mai tânăr, cuminte ca o icoană și rugăcios de felul lui, recită in petto mulțimi de pomelnice, părintele Dan mă poftește să fiu protos și-l refuz, e casa lui, e biserica lui de suflet și apoi eu nici nu știu să conduc o liturghie în sobor, toată viața am slujit singur pe luntrea euharistiei, ne rugăm lung și fără timp, în afară de prefață și notele de subsol părintele citește tot, tot, fără să sară nici peste virgulița aia timidă dintre subordonatele Sfântului Hrisostom, dar cel mai mult mă impresionează cererea specială, ectenia aia în care îi rostește în fața altarului pe copii, bătrâni, pe femeile din maternitate, pe cele care au murit născându-și pruncii (mi se ridică părul în cap), pe medici și asistente, pe portari și femei de serviciu, pe voluntarii care trudesc la fapta bună, pe dăruitori și binefăcători, nimeni nu-i lăsat pe dinafară și nimeni nu-i uitat, și face din ectenia aia o pomeneală de toată frumusețea care mă smerește și-mi umectează colțul ochiului.

Ne mai îmbrățișăm, apoi mai vorbim de-ale teologiei, de-ale ecleziologiei, îmi place că nu se teme să pășească ferm pe muchia canonului, din emulațiile astea s-a născut învățătura de credință, din cercetările contemplative și dubitativele răscoliri, îmi place asta, apoi mâncăm împreună și fuge deodată, chemat de zecile de apeluri telefonice neîncetate.

Dar nu despre Dan Damaschin #preotulfăcătordebine vreau să vă povestesc, doar m-am scăpat, iertați.

Vreau să vă povestesc despre Fundația Omega Feldru. Despre oamenii ăștia atât de diverși, preoți, ingineri, silvici, învățătoare și profesori, electroniști și te miri ce alte meserii, de toate culorile, confesiunile și chiar atei declarați, uniți de ceea ce are omul mai frumos în el.

Dragostea, dorința de a împărți binele.

Am fost cu un camion de donații diverse, printre care peste două tone de alimente, cu bani și cu dragoste. Toate le-am pus în palma asociației părintelui Dan Damaschin și toate vor merge acolo unde știu ei că e nevoie multă și nevoie repede.

Pe drum, mi-am dat seama de un lucru. E ca în bancul ăla în care se zice că murim ca proștii că nu ne organizăm cu iubitul, nu-l știți? Eu mor de dragul ei dar ea moare de dragul altuia care și ăla moare de dragul cuiva și uite așa murim toți ca proștii că nu ne știm organiza dragostea.

Fix așa e. Părintele Damaschin știe exact unde trebuie să intervină, a dezvoltat o infrastructură logistică foarte eficientă.

Ionică Scridon, capul neliniștit al fundației Omega Feldru, cel care ne-a aglutinat în proiectele lui filantropice, e o intersecție în drumul ăsta lung și greu care duce spre bine.

Așa că dacă simțiți că doriți să faceți bine, se zbate așa, în voi, o aripă înmuiată în lacrimi de milă pentru aproape,

Fundația Omega Feldru din Bistrița, Ionică Scridon și inimoșii lui prieteni.

Cărora le mulțumim pentru jertfă.

Nu știm zilele care ne-au mai rămas, dar dacă le presărăm deasupra dragoste, cum pune gospodina sare și pătrunjel pe supă, ne vom sătura în veșnicie de bunătatea Domnului.

Că vorbe mulți vorbuiesc, promisiuni promit, visuri deșarte înșiră pe drum, însă doar cel care iubește și nu lasă, doar ăla va vedea zâmbetul lui Dumnezeu.

Post scriptum. Și ca să mă răzbun pentru interminabilele discuții telefonice cu Ionică (e genul care te sună să te întrebe o chestie și închizi telefonul doar când te chinuie foamea), îi pun aici numărul de telefon,

sunați-l, va ști ce și unde și cum.

Fundația Omega Feldru, Ionica Scridon, +40 744 776 927

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

ADI DEȘEURI: MIERCURI 12 FEBRUARIE 2025 se colectează PUBELA VERDE

”ATENȚIE!PUBELA VERDE pentru deșeurile reciclabile din sticlă se colectează...

OPINIE: La greu se văd caracterele mari! Hai Gloria!

Eu zic că e momentul să ne amintim de...

Krim Mercator Ljubljana – Gloria 2018 Bistrița-Năsăud 28-25 (12-13)

Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a suferit o nouă înfrângere în...

Acțiuni pentru siguranța traficului rutier, desfășurate de polițiști și inspectori R.A.R.

Ieri, 7 februarie, în intervalul orar 10.00-13.00, poliţiştii posturilor...