Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Cu ocazia Micii Uniri uităm de Kogălniceanu, așa cum la Marea Unire uităm de Regina Maria. E ceva în noi, poate justificat, ștergem toate căderile cuiva, îi îndesăm pe creștet un nimb de imaculare, și așa trebuie să fie, căci stropit cu isop, orice suflet care râvnește cerul mai mult decât zăpada va fi albit. Avem nevoie de repere simbolice ca să ne ancorăm în firea nemuritoare a omului. Fie numele lui pomenit, al Alexandrului Cuza, uitate fie nenumăratele lui căderi, că doar cine n-a tras în piept aerul acestei lumi a nepăcătuit.
Nu despre asta doresc să vorbesc, ci despre una dintre reformele lui Kogălniceanu. Bazat pe precedentele legislative ale lui Alexandru Mavrocordat din 1785 (”Sobornicescul Hrisov”) și pe Codul Calimah, emis în 1816, sub impactul reformelor de inspirație franceză, Codul Civil din 1864, gândit de Kogălniceanu, a impus obligativitatea înregistrării cetățenilor cu patronimicul recunoscut, iar în absența acestuia înregistrarea patronimicului cu sufixul ”escu”.
Fac o mică paranteză, Codul Civil din 1864 a fost așa de strașnic conceput încât nici măcar comuniștii nu l-au schimbat fundamental, el fiind actul legislativ românesc cu cea mai îndelungată uzanță, între 1864 și 2011. Așa-i că nu știați? Și eu m-am mirat. Teribil Kogălniceanu ăsta, ar trebui să-i ridicăm o efigie pe fiecare primărie.
Dar să revenim la anul 1864. România nu exista, eram încă Principate, țara se afla într-o efervescență a unei reforme statale fundamentale, la toate nivelurile. Când a intrat în vigoare codul, prevederile referitoare la obligativitatea înscrierii patronimelor cetățenești a generat un val de românizări ale numelor. Știu că în standardele contemporane ale dreptului omului, o asemenea cauză ar reprezenta un atac la identitatea etnică și culturală a unei persoane, dar atunci așa a fost. Și alte țări au procedat în felul acesta, se căuta creionarea unei identități naționale unitare, apăreau statele naționale, se căutau lianți pentru ctitorirea unei conștiințe naționale. Așa că mulțime de cetățeni ai Principatelor, având origini etnice neromânești, s-au grăbit să-și lege un ”escu” de nume și în felul acesta să motiveze un eventual acces în administrație și în societate.
Theodorakis din Peloponez s-a făcut Theodorescu. Papp Popescu, a lui Ceauș a devenit Ceaușescu și să știți, genealogia arată că mulți din cei care au nume cu sufixul ”escu” ori ”anu” au origini neromânești sau diverse metisări etnice.
Știu că asta poate fi înspăimântător pentru cineva care și-a structurat tot respectul pe sine pe componenta lui națională și tricolorizată. Știu pentru că și eu, în ziua în care am aflat că sângele găgăuților din neamul lui Iordan din Vama Veche circulă nealterat prin mie, am stat la marginea unei uimiri fără țărmuri. Simțisem asta mereu, era în mine o sete după o lume care nu putea fi atinsă, ci doar căutată desculț, o poftă nebună de plecări visătoare, căci să știți, poporul găgăuț e singurul popor care a cedat o lume pământeană în contul uneia cerești, trăia bine merci în Anatolia și-au năvălit peste el selgiucizii, ăștia le-au cerut să treacă la islam sau să se ducă unde-or vedea cu ochii, și găgăuții, tribul albastru, turcii ortodocși din Asia, și-au încărcat copiii pe măgăruși și-au plecat în lume, că mai bine o zi în deșert cu Hristos decât o mie de ani în curțile aurite și lipsite de pașii Înviatului.
Adică, ce tot vreau să spun? Că ne iubim țara, fie nemuritoare. Că suntem români, ce bine și ce frumos. Dar nici o clipă să nu uităm că, înaintea tuturor acestor iubiri, e dragostea după patria de dincolo de propria moarte. Și că celuilalt, neromânul de lângă noi, îi zâmbește Domnul cu aceiași dragoste mântuitoare. Că Dumnezeu nu s-a întrupat ca să se facă român, ci ca să se facă om. Și nu ca să mântuiască un neam care nici măcar nu exista a venit, ci ca să ne mântuiască pe toți, până la unul, mici și mari, turci și greci, săraci și nesăraci, toți cei ce ne numim poporul lui Dumnezeu.
La mulți ani, Românie, anticamera patriei cerești. Te iubesc o vreme, până când plecând dincolo, mi-oi aminti cu vorbe frumoase despre tine. Fii sănătoasă.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News