Când au dărâmat școala și a ieșit dintre pietre scrisoarea aia, când am citit-o, a fost ca un cutremur. Două zile am plâns, mușcând din mine, înghițind lacrimi, mi-l amintesc pe Tomuța Rareș, prietenul meu, părinte, te știu de-o viață, niciodată nu te-am văzut așa de supărat. Negru am fost câteva zile, otrăvit de rușine, de spaimă, de remușcare.
Știam școala veche, știam că e bătrână, neputincioasă, știam că nu mai sunt copii între zidurile ei și credeam, ca toți ceilalți, că a murit. Dar adânc, între pietrele din care au ridicat-o strămoșii, bătea inima ei tainică. Scrisoarea aceea plină de lumină pe care ne-au lăsat-o nouă. Plină de speranță. Aveți aici povestea scrisorii și a pierdutei școli din Lușca- vă rog să o citiți înainte de a trece mai departe cu lectura acestui text.
https://www.scena9.ro/article/capsula-timpului
Apoi, după zilele alea în care am zăcut bolnav ca de ciuperci otrăvitoare, m-am scuturat, am dat telefoane, m-am zbătut, am chemat oamenii, am strâns piatra dintre zidurile sfărâmate și m-am pus pe visat. Din carnea sfâșiată a școlii, în memoria părintelui Vălean, a învățătorului Anton și a soției sale, Laura, am dospit visul acestei răstigniri monumentale. A doua zi după ce a semnat scrisoarea, învățătorul Anton Pop a fost concentrat și a murit pe front. N-a mai apucat să predea în școala pentru care a trudit, pentru care a îndrăznit să viseze. E îngropat în curtea CeleiMaiFrumoaseBiserici și-l privesc în ochi în fiecare zi. Degeaba îi spun odihnă veșnică, nu are.
I-a căzut pe piept o școală.
Degeaba îmi spun odihnește-te, nu puteai face nimic.
Mi-a căzut pe piept o școală.
Planul răstignirii-monument se dorește asemănător unei forme arhaice de troițe-răstignire, descoperită în anii 1935-1936 de Dimitrie Gusti în Țara Năsăudului. Corpus Christi este realizat din bronz, de artistul Mircea Mocanu, mulaj executat după o piesă cu valoare patrimonială pe care am descoperit-o pe o răstignire uitată de vremuri și oameni, între pădurile bătrâne ale Luștii, un altorelief greco-catolic de o frumusețe tulburătoare, piesă de autor din 1924. Pe prima placă metalică am reprodus textul scrisorii prin care strămoșii ne cereau să avem grijă, dacă dărâmăm școala, să o facem mai mare. Pe cea de-a doua, un text pe care l-am scris printre lacrimi, care să facă legătura între generația care s-a sacrificat pentru construcția școlii și cea care va veni, trecând prin inima mea frântă de rușine. Că așa mă uit la mormântul învățătorului Pop Anton, prin fereastra CeleiMaiFrumoaseBisericiDinLumeDupăHagiaSofia, la fiecare liturghie, cu rușine și cu speranță nebună. Rușinea că n-am reușit să salvăm ce-au clădit ei. Și speranța că într-o zi, oricât de absurd e visul meu, acolo va crește iar o școală, o grădiniță.
Că la începutul oricărui lucru făcut nu se află un arhitect, un proiectant sau un zidar. Ci unul care a îndrăznit să viseze.
Vă rog să mă ajutați să îmi iau de pe inimă pietrele astea mari și grele. Vă las contul parohiei noastre, ajutați-mă cum puteți și cu cât vă lasă inima; donatorii vor primi, la încheierea lucrării, un bilanț contabil cu veniturile și cheltuielile generate de construcția acestei troițe-răstigniri monumentale. Pentru mine, o abluțiune și-un canon apăsător.
Vom încheia construcția acestei răstigniri și o voi sfinți cum au făcut cu școala aia de-mi arde inima. Și voi continua să visez că din neuitarea noastră se vor ivi zorii unor vremuri mai bune. Noi toți vom trece, dar faptele noastre se vor înscrie în cer, pe talpa tronului Celuipurureadesculț, Învățătorul Iubirii.
Dărâmăm acum școli, ne pleacă pruncii să se facă străini între străini. Dar într-o zi, dacă nu uităm, vom primi șansa de a clădi mai înalte zidurile acestui popor și sufletul lui zbuciumat. Doar să nu uităm, să nu uităm!
Vă mulțumesc cu aplecare adâncă.
Post scriptum, ante placatio: ajută chiar și o distribuire!
PAROHIA ORTODOXA ROMANA NASAUD III
RO10 RNCB 0040 1624 5624 0001
RNCBROBU
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
