Țara asta n-a picat din cer, ci a fost clădită din noroi și piatră seacă

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

N-ar trebui să celebrăm ziua, ci evul. Așa cum nu scânteia ne încălzește mâinile, ci focul care îi urmează.

Mâine-poimâine ne apucăm de muncă, vom strânge drapelul și vom aștepta un alt 24 ianuarie pentru o altă ceremonie.

Dar n-a fost așa. Nu clipa, nu ziua, nu astralul geniu al dublei alegeri ar trebui să celebrăm azi, ci anevoioasa luptă care a urmat unirii.

Întoarcerea Principatelor Unite către Europa, cu aceeași perspicacitate politică ce a generat, tehnic, dubla alegere a lui Cuza.

A fost o revoluție sadea. S-au desființat codurile feudale (ăla a lui Calimachi, care funcționa în Moldova, o enormitate primitivă, legea lui Caragea, în Țara Românescă, de asemenea) și oamenii politici au făcut ceva ce nu s-a mai pomenit, au întors țara dinspre est spre vest cu o fermitate care, mi se pare mie, devine nostalgie politică.

Codul Civil și Codul Penal francez, cu inserții din jurisprudența prusacă. N-o să vă vină să credeți, dar Codul Civil a rămas în vigoare până în 2011, funcționând pe tarlaua istorică a trei secole (XIX,XX și XXI).

Azi sărbătorim nu doar o clipă istorică, ci reforme structurale:

Reforma agrară (secularizarea averilor mănăstirești, un sfert din terenul agricol al țării a fost ”naționalizat”. 400.000 de familii de țărani au primit pământ);

Reforma învățământului (învățământ primar gratuit și, atenție, OBLIGATORIU), înființarea universităților;

Reforma Justiției (Codurile penal și civil după modelul francez);

Reforma Ortografică (întoarcerea la alfabetul latin și renunțarea la cel chirilic);

Reforma Electorală (lege clară, înființarea Senatului).

Las la urmă Reforma Administrației. Pentru că aici avem o pată cenușie, despre care istoria vorbește pe șoptite, sau tace complice. Printre multele lucruri minunate făcute de Kogălniceanu, unul care, în parametrii civilizaționali contemporani, pare abject: naționalizarea numelor. Mai ales în Dobrogea, după 1878, omul ăsta a considerat că a fi un bun român înseamnă a purta un nume românesc.

Și uite-așa s-au generalizat sufixele ”escu”/ ”eanu”. Când auziți de un ”escu”, să știți că sunt șanse mari ca originea acelei familii să fie neromânească.

Valabil și pentru Theodorescu (Theodorakis).

Toate peste toate, ziua de azi nu e o zi, e un ev lung de muncă, transformări și curaj. Nu e o scânteie, făceți-l foc să încălzească. Nu e 24 ianuarie 1859, ci e 25 ianuarie 2026 și toate celelalte zile care vor urma.

Azi să ne bucurăm și să ne veselim.

ȘI apoi să muncim, că țara asta n-a picat din cer, ci a fost clădită din noroi și piatră seacă.