Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
De joi citesc întruna Dan Coman. Profu de filosofie de la ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, romancierul, da. De joi, cu pauză de cele sfinte și de cele ale trupului meu de carne și vremelnicie. Peste 1000 de pagini. Cu sete, vrăjit, sedus iremediabil, cu voluptate păcătoasă, zâmbind încântat la câte o metaforă zăpăcitoare (”plictiseala e o găină ascunsă sub cămașă”).
Omul are o garderobă în mintea lui, plină de manechine-personaje pe care le îmbracă cu caractere interșarjabile, modulate perfect. Pe femeile care iubesc cu patimă le cheamă, aproape mereu, Maria (eufonic, rotund, curat). Pe scârba de milițian de pe Gersa, gras și pus pe bătaie, îl cheamă Mârza, nume de năvălitor barbar și nemilos. Răsar din scriitura lui mari drame și mari plecări, reveniri spectaculoase cu valiza plină de discuri de vinil și cărți rare (o aluzie subtilă, poate neînțeleasă nici de autor, la sosirea Magilor cu daruri la ieslea Desculțului).
În debutul postului am citit mult, fără de saț, păcătos de plăcut și total de dulce.
Seara asta i-am luat un interviu. Nu știu cum au trecut două ore de emisie, Remus, omul-minune de la capătul butoanelor, ne-a scris disperat pe prompter ”ÎNCHEIEREEEE!”, dar cine să-l asculte, cine să-l observe? Mai era puțin și bietul Remus intra în studio să ne smulgă lavalierele și să ne expedieze desăvârșit, plecați băi acasă că sting lumina, fanaticilor!
Transportați în șaua literaturii, călare pe nori turcoaz mirosind a iarbă strivită sub picioare șchioape, traversați de femeia cu părul roșu care-și strigă disperată iepurele, noi nu mai eram p-acilea, nu mai eram.
Că asta e literatura. Când deschizi două coperți ca o poartă de biserică și pleci din lumea asta să vizitezi, cu inima desculță, o alta mai altfel și mai încolo.
O să pun linkul difuzării interviului meu.
O să am nevoie de câteva zile să-mi revin după supradoza de Dan Coman pe care mi-am injectat-o, zilele astea, în vene, cave, aorte și alte habitate de tranzit emoțional. Să-mi revin. A fost un full contact autentic, după care fluturi prosopul și ceri o cană cu apă rece și-un scaun, să-ți vii în fire.
Și dincolo de seara de astă seară și de tot ce va urma, inima mea care s-a lipit de inima lui ca marea de sarea ei.
Omul ăsta, cu nume de trib pierdut prin pustie, încărcat cu sipete de aur, smirnă și tămâie, mag vrăjitor al cuvintelor, omul ăsta, ce desfătare de scriitură are-n degete!
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
