Despre asta e Învierea

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

La învierea lui Hristos nu se răspunde cu adevărat c-a înviat, ci cu bucuria de a iubi. Buze de nisip, altfel, guri de piatră rece.

Mă gândesc la părintele Alexandru Lungu, la Dani Cek. La Golgota pe care o urcă cu fiecare binefacere. Ei pot tăcea, cuvintele au devenit mici, faptele lor au crescut peste măsura mărturisirii credinței. Pe Dani nu-l cunosc personal; pe părintele Lungu l-am îmbrățișat, am debarcat într-o zi, în sandale și cu rucsacul în spate, pe mocheta bisericuței unde slujește, albastră și mocheta. Ardea o candelă mică pe altar și pe jos îngerii sortau miliarde de lacrimi rămase de la slujbă, stele care oftează. MI-am citit catisma singur în bisericuță, apoi m-am încălțat cu sandalele și am plecat, cum îi stă bine unui cerșetor de dragoste.

I-am cunoscut preoteasa. Diafană, agățată de inima părintelui ca un soare de cerul său. Mă gândesc deseori la ei, chiar dacă nu-i înghesui cu mesaje și telefoane, cât vor mai suporta vuietul cavalcadei ăsteia?

Niște titani, ăștia doi, în fața lor pălesc tomurile de teologie și toate predicile se fac praf; căci dragostea pentru aproape e mărturisirea supremă.

Rugasem pe net de o cazare în Cluj, pentru o prietenă-profesoară, am găsit, m-a căutat multă lume, din toate oportunitățile am ales-o pe cea mai potrivită situației, a venit de la un om pe care nu l-am văzut de ani buni și cu care n-am comunicat tot așa. Am lăsat telefonul din mână și m-a izbit, deodată, o realitate limpede. Toți anii ăștia, între noi, iubirea trecea, freatică, din fântâna inimii unuia în fântâna inimii altuia. Tăcerea nu poate ucide dragostea, așa cum piatra rece nu poate astupa Învierea.

I-am spus Ei, fericit, am găsit cazare, am găsit. Și Ea, dintre oalele ei, printre șuvițele roșii, înțeleaptă ca întotdeauna, asta e doar jumătate din problemă, te-ai gândit că nu poate sta singură? Că poate îi va fi rău, că nu poate fi omul singur pe pământ când se duce și vine de la spital? O să mă duc eu câteva zile, dar ar fi bine să te gândești și la asta. Mă gândesc; am pregătit o listă cu voluntare care, dacă va fi nevoie, sunt dispuse să stea câte o zi cu prietena noastră. Uneori, să iubești e mai simplu de a avea un apartament sau bani de dat. Poate fi o îmbrățișare și-un spălat de vase.

Despre asta e învierea, copii ai Domnului. Despre bucuria sinceră care vine din străfunduri atunci când faci o o supă unei prietene care s-a întors, beată de chimioterapie, de la spital. Despre bucuria de a opri mașina și a spune unei bătrâne din comunitatea ta, vecină, haide sus cu sacoșa aia, te duc eu până acasă. Despre domnișoara aceea pe care am văzut-o de curând într-un avion, s-a ridicat și i-a spus stewardesei, vă rog să mă ajutați să fac schimb de locuri, vreau să stau lângă bunicuța de la 21B să o țin de mână, mi-a spus la îmbarcare că e prima oară când zboară și îi e frică de moarte. Trei ore a ținut-o de mână, mângâind-o cu povești de-acasă de la ea.

Uneori, a rosti Adevărat a înviat înseamnă doar să taci și să iubești.