Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Am văzut sfințirea bisericii din Sângeorz Băi, ridicată din pământ din iarbă verde de un preot cu duhul cumințeniei. Mă cheamă cel puțin o dată pe an să slujim Sfântul Maslu, părintele ăsta nu se grăbește nicăieri, până citește o rugăciune face rândunica două rânduri de pui, îl știu de pe când era student, ochi vii dansând într-o privire limpede, fără ascunzișuri, a construit o biserică și a format o comunitate, abil preotul, când a gândit planul noii biserici a spus părinte Crin, îi punem hramul Sfântului Mucenic Gheorghe, cum e orașul, n-are sfântul aici decât orașul, să-i facem și o biserică așa, ca o bancă de odihnă,
am văzut sfințirea pe la televiziuni, lume multă, istorie vie, sărbătoare mare, mare de tot, de aia de povestit nepoților (am fost și eu acolo, stai să caut prin arhivă, am și poze, cinci episcopi au slujit ca niște catarge plutind pe o mare de oameni care se rugau-cam așa-mi imaginez că vor povesti participanții, peste decenii),
a fost emoționant și tipiconal, dar dacă mă întrebați pe mine, cea mai frumoasă clipă a fost aia din debutul liturghiei, urcau ierahii pe o scenă și preasfințitul Ignatie s-a oprit în dreptul unui puștiulică cu ochii mari de mirare și l-a apăsat delicat pe năsuc, ca pe un claxon. Nu știu dacă a și scos sunetul care însoțește gestul ăsta patern, dar am văzut în ochii băiețelului o fericire dumnezeiască și deasupra bisericii Sfântul Gheorghe din Sângeorz Băi s-a revărsat deodată Vântul Sfânt al iubirii, ca o rusalie s-a revărsat.
Strașnică sfințire!
Poza am răpit-o de pe un filmuleț martor al domnului Singeorzan Ștefan, pare să fie singurul care a surprins momentul.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
