Predici neconvenționale

de Crin-Triandafil Theodorescu

Hristos coboară din Ierusalim în Ierihon, pășind pe un drum de cretă jurasică, plimbându-și privirile peste sufletele îmbrăcate în piele de om. El e Dragostea-Trecând-Pe-Drum. Nu efectul dragostei, produsul finit al actului iubirii, ci Dragostea însăși, întreagă, pipăibilă, materializată într-un corp cu citoplasme, organe interne și pilozități: doar gândul ăsta e așa de mare că-ți vine să te așezi pe marginea drumului și să te ții de inimă. Dragostea trece pe drum.

Pe orbul ăla îl cheamă Bartimeu, îmi spune Marcu Evanghelistul. Evangheliile sunt ca o masă rotundă. Copleșiți de dorul după Iisus, evangheliștii s-au pus pe rogojini și-au povestit, la o cafea, despre Dumnezeul-Iubire. Trecea pe drum, coborându-se spre Ierihon, și uite ce s-a întâmplat…Intervine Marcu cu aplomb, pe orb îl cheamă Bartimeu! Mă macină gândul ăsta, de ce-a ținut să-i spună numele? Poate pentru că nu toți orbii sunt la fel, că cei cu suferințe-n ei au un nume-n cer și Dumnezeu îi știe personal, după grupă sanguină și culoarea inimii?

Și se-apucă de urlat Bartimeu ca din gură de șarpe. Știu cum e, parcă-l aud. În urmă cu foarte mulți ani, într-o peșteră din Apuseni, unui speolog i s-a rupt amarajul natural de la fracționare și, în cădere, și-a frânt un deget. Urletele lui s-au auzit până-n rădăcina timpului, că omul, de durere, o ia pe scurtătură, își amintește toate rugăciunile pe care le-a uitat, fandosindu-se existențial. Când ești în suferință ești la poarta raiului și nu știi. Doar să bați și Dumnezeu va crăpa personal ușa intrării, hai copilule drag, întinde-te repede aici și să vedem cum facem cu degetul ăsta, cu fisurile astea din inima ta, cu dorul ăsta prin care-ți iese sufletul și-l iau valurile, făcându-l nisip în clepsidra din ochiul celui care te iubește, hai, întinde-te, sfinte Petre, repede, atelele îngerești și-o pudră de stele vindecătoare! Și pe toate le vindecă Dumnezeul meu Iubire.

Hristos îl aude pe Bartimeu-orbul, îl cheamă, i-l aduc doi de mâini, ”ce vrei să-ți fac?”

De fiecare dată când ajung aici inspir adânc și-mi spun, in petto, că asta-i culmea, Doamne! Îți vine orbul și Tu-l întrebi ce să-i faci, păi nu se vede? Vine unu la UPU cu picioarele făcute zob, păi nu e limpede ce să-i facem? Ești preot și-ți cade cineva în genunchi și pe ochi îi dau năvală mările de lacrimi rămase fără țărmuri, nu e limpede că nu de haină pe umeri are nevoie și nu de o pizza fierbinte, ci de două brațe să-l ridice din disperare? De ce întrebi Tu, Doamne-al meu, ”ce să-ți fac?”

Că niciodată Dumnezeu nu-ți face ceea ce nu vrei, de aia. Când spui ce vrei pui parafa pe destinul tău, pe fișa ta de pacient, stabilești priorități, stări de fapt, conștientizezi unde te afli, și Dumnezeu ține cont de tine ca de stăpânul incontestabil al propriului tău destin. Când îl întreabă pe Bartimeu ”ce să-ți fac?”, Hristos restabilește demnitatea umană în statura ei paradisiacă, în libertatea ei adamică. De aia întreabă, și Bartimeu, inteligent, ”să văd, Doamne!”

Sunt la spitalul de interne cu un creștin. N-are pe nimeni, vorbesc cu o doctoriță, ne primește, îl consultă aplicat, zice ”uite o ciupercă a piciorului tare urâtă, dar mai poate să aștepte, să vedem cum facem cu ficatul ăsta ferfenițat de alcool…” Și ăla, de pe patul lui, ”lăsați ficatul, dați-mi ceva să nu mă mai mănânce piciorul, că toată ziua mă scarpin!” Mă uit la doctoriță, ea se uită în mine, amândoi în omul nostru. Nu-i Bartimeu ăsta, clar. Ce vrei să-ți fac? Și noi răspundem casă cu etaj, mașină proaspătă, funcție executivă, Doamne. Dumnezeu e atât de măreț încât ridică din umeri și ne dă de toate, după cererile noastre.

Un preot pe care-l iubesc are o fată. Fata e frumoasă, deșteaptă și în cap doi ochi sclipind de duh. Și într-o zi preotul Nicolae îi spune, ”fata mea, cere-mi orice și eu îți voi da. Dar ai grijă mare ce-mi ceri, că eu nu te pot refuza!” Preotul Nicolae-mi spune asta, mă cutremur, mă aplec și-i sărut mâna. Așa face și Dumnezeu. Ne dă fix ce cerem. Tot ce suntem și ce avem e suma dorințelor noastre nătânge. De aia ne e plină viața de balasturi și mobile vechi, că doar tâmpenii am cerut.

Să văd, Doamne!

Un alt preot pe care-l iubesc, părintele Alexandru, poartă părul lung și-l vorbește și-l cântă pe Dumnezeu toată ziua, și când spune bancuri tot Dumnezeu se aude în spatele cuvintelor lui, hohotind binedispus. Nu ne-am văzut de 35 de ani, ne îmbrățișăm, plângem, ne arătăm unul altuia fotografii, el construiește o bisericuță cu palmele, îmi arată zidurile de dragoste, eu, amărâtul, îi arăt gardurile mele, și alea de alții construite, mai plângem o rundă bună, porecla mea în familie e ”Bocilă”, plâng mult și te miri la ce, îl iau în brațe pe părintele Alexandru și-i șoptesc în ureche, ”frate, te rog, ia-ți pe-ai tăi și hai la mine la Lușca, stai câteva zile cu noi, mergem în munți și prin peșteră, și-ți arăt CeaMaiFrumoasăBisericădinLumeDupăHagiaSofia, facem împreună o liturghie cu lacrimi, da? Un timp stă în brațele mele neclintit, și deodată-l aud șoptindu-mi în ureche,

”o să vin sub formă de cerșetor…”

Hristos trecea pe drum, de la Lușca la București.

Dragostea Trecând Pe Drum.

Să te văd, Doamne. Să te văd!

sursa foto: Crin – Triandafil Theodorescu/facebook

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%