Desculțul a ales să pășească în noi

Data:

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Te iubesc prea mult să nu-ți spun asta. Dacă n-ar fi sutele astea de kilometri dintre noi, te-aș privi în ochi și te-aș scutura de umeri, să-ți vii în fire. În firea aia care ne face frați, dincolo de tot ceea ce ne desparte. Uită-te în ochii mei. Uită-te în ochii mei. Crezi că mie nu mi-e un dor sfâșietor de Tata? Crezi că inima nu e arsă, ca un măr uitat într-un cuptor închis? Ori de străbunica Ana, care s-a dus în Bizanțul de dincolo de nori cu atâtea întrebări pe care nu am mai apucat să i le pun? Ori de toți oamenii ăia pe care i-am ținut ca o cloșcă sub aripile rugăciunii, și pe care într-o zi i-am întins pe spate într-o groapă rece și le-am astupat ochii cu pământ? Știi tu câtă despărțire, câta morman de despărțire duc eu în peșterile din mine? Câte doruri, câte lacrimi? Eram în munți, am îngropat un copil. Băiatul meu se juca lângă sicriul copilului. Aproape de aceeași vârstă. Părinții crăpați de durere, cursese totul din ei, goi. Și Mihai lălăind niște silabe în timp ce învârtea un camion printre picioarele noastre. Printre lacrimile noastre.

Cum crezi că am trecut peste asta și-am rămas întreg la cap?

Uită-te în ochii mei și spune după mine.

Hristos a înviat din morți. A călcat moartea în picioare. Și morților le-a dat viață, a umplut mormintele de lumină. Când am înțeles asta s-a făcut pace în mine și viața s-a așezat să curgă curat, drept spre înviere, ca un râu de care nu-ți mai bați capul, că unda în apa mării va ajunge, cândva.

Dacă nu crezi că Hristos a înviat din morți, nu de pe buză, ci din inima ta, ai aruncat în foc singurul lucru care ne face frați. Nu-mi pasă de hainele diferite ale bisericilor noastre, de numărul de tomuri care au crescut garduri între noi, inimile noastre sunt născute în palma aceluiași Creator. Tu ești sandaua dintr-un picior, eu sunt sandaua celuilalt picior, și toți, pas cu pas, pășim spre Înviere. Singurul lucru care are puterea de a schimba lumea de aici cu lumea de dincolo e să crezi că mormântul ăla gol din Ierusalim e gol pentru că Desculțul a ales să pășească în noi.

Știu că plângi. Știu că ți-e viața ca o frunză uscată în vântul iernii.

Dar Hristos a înviat. Și Tatăl meu, și tatăl tău, și toți ai noștri sunt vii și vii vom fi și noi, vii cu adevărat, dincolo de moarte. Ridică-te, șterge-ți ochii, deschide calculatorul și programează-ți o vacanță. Îți recomand Constantinopolul. Du-te și cască-ți gura sub cupola Chorei, caută bisericuța aia mică de cărămidă, Pammakaristos, unde un paznic plictisit și tolerant o să-ți dea voie să pleci genunchii în locul unde a fost Masa Sfântă, aruncă-te în apa rece a Marmarei și lasă-i pe toți să te implore să ieși de-acolo înainte de a face hidrocuție, mănâncă pește fript cu fagure de miere la Podul Galatei, lasă-i să te fure la preț la bragă, dar trăiește. Trăiește cu Hristos a înviat din morți în gură, neîncetat, bucură-te de viață și când o fi să ne vedem cu tații noștri să le povestim, fericiți, ce-am văzut și-am trăit în pământul făgăduinței.

După ce s-a golit mormântul din Ierusalim, inima mea n-a mai fost niciodată singură.

În picioare și luptăm!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult