Cine face binele, cine se îmbracă în milă, e părtaș Celuipurureadesculț

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Cristina dragă, am urmărit, cu fior și bucurie, toată creșterea ta. Te cunosc de când erai micuță și nenăscută, în burtica mamei tale, te-am văzut crescând generos, apoi te-am ascultat, din mulțimea anonimă, cântând cu netăgăduit talent. Și a mai trecut o fâșie de timp în care nimic n-am mai știut despre tine și iar, deodată, când l-ai descoperit pe nenea Ion, în căsuța lui pustie, suspendată între două localități, între două lumi, și te-ai decis să îl ajuți, aglutinând în jurul tău oameni buni și rugăciuni înalte.

Apoi te-au atacat. Că Ion ar fi putut să-și îngrijească singur căsuța, dar a dus o viață de păcătos. Că pe lume sunt copii care mor de foame și tu ajuți un leneș. Și nenumărați alți căci.

Cristina, copilul meu, nu e vina ta că le-ai răspuns. Te-ai născut și ai crescut într-o comunitate mică, în care vorba vecinului are greutate de granit spart cu barosul. În care suntem învățați să facem în așa fel încât să fie mulțumiți toți, gura satului, mintea trotuarului public, opinia colectivă. Și nu-i deloc așa. Deloc nu-i așa, copilul meu. Ei vor fi mereu aici, gata să sfâșie. Gata să te judece după lungimea fustei și adâncimea privirii, pregătiți să rupă bucăți mari din inima ta. Interesul lor? Să nu devii altceva decât ei înșiși sunt. Fenomenul se numește, în antropologie, determinism cultural. Iar în etosul popular se numește ”spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești!”

Tu, copila mea, fă binele fără să-ți pese de nimeni, că binele nu vine din talpa țării și din gura gloatei, ci coboară direct din ieslea din Betheeem. Cine face binele, cine se îmbracă în milă, e părtaș Celuipurureadesculț, cel care păștește în inimile bune, sfios și binefăcător. Du-te înainte, cu ochii țintă spre Dumnezeu, și nu asculta gura lumii.

Interesul lor? Să te facă asemenea lor. Desfide-i cu eleganță de sfântă, că în ranița fiecărui creștin se află un baston de sfânt în devenire.

Mi-a plăcut enorm, am tropăit de fericire, când te-am auzit spunând ”nu mă interesează ce a făcut în viața lui omul aceasta care ACUM are nevoie de ajutor!”. Așa gândește și Dumnezeu, știi? Cel care șterge obrajii noștri de durere, Cel care iartă cum iertăm și iubește cu supramăsură neiertărilor noastre. Cel care, în fiecare dimineață, ne oferă un soare nou pe un cer fără seamăn de frumos.

Ieri am îngropat un om. A fost bolnav, a stat agățat între viață și moarte o vreme. Într-o dimineață a ieșit din starea comoasă ca dintr-un mormânt temporar și i-a spus soției sale ”îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am mai văzut cerul!”

În fiecare zi, cei care fac bine orbilor văd cerul veșniciei Celui Înviat. Și altă cale spre Dumnezeu, mai altfel și mai directă, un fel de cursă express spre paradis, nu există. Și vă mai spun o cale, care le întrece pe toate, zice Pavel. Calea aia e iubirea. Căci cine iubește are și milă, știe și răbda, împrăștie pacea și din mâinile lui se plămădește binele.

Căci Dumnezeu iubire este.

Nu le mai răspunde, celor mulți pentru care orice vei face va fi amendabil. Și să știi, cei care te iubesc vor fi întotdeauna mai puternici decât cei care te neiubesc, că nu s-a întâmplat vreodată să vină dimineață fără SOaRe și nici noapte fără sfârșit nu va fi.