Să știți, mângâierea iubitei e de post

Data:

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Ea îmi scrie un mesaj, Hristos a înviat, auzi, intră repede într-o farmacie, a spus doctorița să îmi cumperi nurofen forte, mă va durea după ce trece efectul anestezicului, ridic ochii și văd o farmacie pe Dunării, mă reped cu energie de salvamar, pe jos o linie pe care scrie cu galben limita de discreție, în fața mea un cuplu, în timp ce recitesc mesajul Ei îi aud sosotind drăgălășenii și dulcegării adolescentine, ingredientele inevitabile ale unei relații sănătoase, apoi ridic ochii și-l recunosc pe Flavius Buzilă cu pălăria aia de gabor, ni se intersectează o secundă privirile și-mi întorc ochii rușinat în telefon, nimic nu e mai indecent ca scotoceala aia cu care te urmăresc oamenii, curiozitatea lor care te mută pe o scenă interminabilă, Iisuse, omul e cu nevasta într-o farmacie, vreo boală, vreo pastilă urgentă, să ne vedem de treaba noastră și chiar asta fac, apoi se eliberează un loc la ghișeu și toată coada face un pas înainte și ridic iar ochii și îi văd mâna mângâindu-i Mirelei părul revărsat pe umeri, ea nu simte nimic, e cu gândul la sensul unei rețete, face exegeza unei rețete și în timpul ăsta palma lui mângâie discret șuvițele răsfrânte pe umeri, ea nu va ști vreodată asta, doar eu și CelDesculț, zâmbind iubirii ca unei primăveri de care ți-a fost tare dor, tare.
Să iubești și să fii iubit e tot ce contează.
Și să știți, mângâierea iubitei e de post.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....