„Nu poți ști niciodată ce rezultat vor avea acțiunile tale, dar dacă nu faci nimic, nu vei avea niciun rezultat.” Mahatma Gandhi

Cisterna cu sânge de om!

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Sunt la Viena și sunt beat. Îmi circulă prin ochi, cu viteze superistorice, baroace și tezaure, abace generoase și volute aurite. Rod cu tălpile sandalelor vreo câteva muzee, cum ziceam, beat bine. E beția aia a spiritului care dă de frumos ca de-o cină cu lumânări parfumate, că cine pipăie sublimul cu sufletul îi dă lui Dumnezeu cu mătura prin curte, e beția aia a duhului bun care aleargă prin om, prin orice om. E beția mea preferată, aș sta beat așa toată viața, din când în când dau cu ochii pe Facebook de ofertele de expediții culturale ale Casei Paleologu și mă umplu de pofte de dulce, m-aș duce cu ei să le car trollerele și să le schimb prosoapele la baie doar ca să-l ascult pe diriginte prezentându-și planul de lecție (într-o zi, când mă voi achita de datorii ca de un credit pe viață, o să-mi iau rucsacul în spate și asta o să fac, o să laminez lumea sub sandale căutându-L pe Dumnezeul pietrelor, al tablourilor și-al privirilor de oameni buni). Da.

Deci sunt la Viena și sunt beat și-mi sună telefonul, răspund la marginea extazului, ce faci domle, băi fratele meu, zic, sunt în Viena și acum intru în palat, și de la capătul celălalt, deodată, un torent de să-mi bag și să mă în el de palat, încremenesc, prietenul meu e decent și educat, om de cultură subțire cu care poți întinde o cafea vorbită din Machu Picchu până-n transeptul mănăstirii din Cârța, băi ce-ai, ești beat și tu dar altfel? Părinte, urlă năsăudeanul de la capătul celălalt, în palatul ăla de-l admiri s-a semnat dictatul de la Viena, tu-le…și dă-i.

Mi-am amintit de întâmplarea asta ieri, când m-a inundat revolta până sus, la marginea furiei. Că nu faptul că prezentăm pașaportul în locul buletinului doare mai tare, ci nedreptatea. Când nedreptatea umblă beată prin Viena, e de înjurat copios la Năsăud. Năsăudul are o relație specială cu Viena, trei mii de morți pe câmpurile de luptă ale imperiului în numele unei înțelegeri de bun simț, sânge pentru identitate națională, iar împăratul și-a ținut cuvântul mereu. Aproape un sfert dintre militarii grăniceri care au luptat pentru Viena au rămas invalizi pe viață, erau pline satele someșene de oameni fără mâini, picioare și ochi, rămași doar cu sufletul din ei, rămași în sufletul gol, cum ar veni. Când la 1848 a intervenit revoluția ungară, iaca ditamai oportunitatea istorică, grănicerii au stat demni și credincioși lângă drapelul de luptă, cu costuri pe care le poți citi azi în orașul de pe Someș, ars până la rădăcină de revoluționarii lui Kossuth. Pentru că respectul impune respect, de aia. A avut onoare împăratul de la Viena, onoare i-am oferit și noi. Și sânge, de ăla adevărat, sânge de tată și de soț. În 1852, dacă nu mă înșeală memoria (n-am timp să verific, că pe măsură ce scriu vin să mă locuiască iar furiile, femeile alea nebune și despletite din Hades), batalionul 2 al regimentului năsăudean a fost decorat cu medalia de aur pentru fidelitatea față de Austria în timpul revoluției pașoptiste. Trei mii de morți, zeci de mii de infirmi, de orfani și văduve, peste 100 de bătălii tactice în beneficiul Austriei, astea toate sunt aici, în respirația Năsăudului, și nu se pot uita. Să le amintescă cineva toate astea. Dacă aș putea aș trimite cancelarului austriac trei mii de cruci vopsite cu roșu. Zece cisterne cu sânge de om, atâta datorează Viena Năsăudului. Șocant, nu?

Va trece și asta. Se va stinge, în pliul istoriei, și jignirea asta mare. Că viața e un drum în care trebuie să calci desculț și mulțumitor, fericit și pentru bine și pentru rău, și pentru zi și pentru noapte. Mâine va fi bine și cald; azi însă e trist și bate un vânt rece dinspre pustele vestului, ca și cum ăla dinspre platoul ruso-siberian n-ar fi fost de ajuns.

În imagine un grănicer năsăudean ținând în mână drapelul de luptă al regimentului, ars, odată cu orașul, de trupele revoluționare. Portdrapelul (catargul) și urmele acestei relicve istorice se află azi la Muzeul Graniceresc Nasaudean, aflat în clădirea-garnizoană a regimentului românesc, dacă n-ați văzut muzeul ăsta dați năvală, e absolut spectaculos ce povești ținem aici în vitrine, în alea de sticlă și-n alea din suflet.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.