Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Niciodată nu mi-a fost dat să privesc în ochi un diavol atât de imponderabil ca jocurile de noroc. Păcănealofilia. Sindromul pariatului compulsiv.
Când fumezi, ți se vede pe degete. Pe viteza cu care te scuzi ca să ieși dintr-o ședință prea lungă. Mi se mai întâmplă să iau în brațe haina unui invitat, să i-o agăț de cuier. Se simte. Alcoolul. Și toate celelalte, cumva se simt, lasă urme palpabile.
Dar ăsta e dat naibii de subtil. Dacă n-aș fi preot și nu aș cunoaște cele din adâncurile omului, n-aș observa asta pe fața celui care trece pe lângă mine, pe stradă, și mă salută complice. Îi duc durerea și de multe ori, în afară de sfaturi și de rugăciuni, nu am ce să fac. Că preotul bun, cred eu, e cel care știe să te trimită și la medic dacă e cazul, și la psihiatru, și la mecanic să-ți schimbe plăcuțele de frână, că oricât de corect ar cânta părintele rugăciunile, asta nu-ți pune centură de siguranță peste viață.
Citez din inima mea înfricoșată:
-Părinte, dacă aș muri ar fi mai simplu. Știți cumva, datoriile se moștenesc? Scapă ai mei de datorii dacă mor, ce zice legea?
-M-a sunat azi noapte soția, am crezut că a pățit ceva ăla micul. Plângea în hohote, îi bat cu picioarele în ușă creditorii și fug înainte să apuce să anunțe poliția. Îi aruncă amenințări și fug. Să le dau banii înapoi, banii ăia pe care i-am băgat în nenorocitele de jocuri. Soția vrea să divorțeze, să ia copilul și să emigreze, să-și schimbe numele, e disperată;
-Părinte, ce faceți? Uite, p-acasă, tu? Eu mă pregătesc să iau salariul. 2400 de euro, părinte, mâine la amiază. Rugați-vă să am tăria să-i trimit soției, altfel într-o oră mi-i mănâncă aparatele alea!
-E ca un drog. Mă visez apăsând chestiile luminoase, învârtind zarul, cărțile colorate de pe masa de joc. Intră în mine o bucurie cum n-am mai trăit; sunt sigur că azi voi câștiga și casa pierdută, și banii de nuntă ai băiatului meu. E ca o beție, mă înțelegeți? Simt că de data asta voi câștiga, mă voi îmbogăți. O să cumpăr mașini tuturor celor pe care îi iubesc. Să mă ierte pentru anii ăștia de infern în care i-am ținut.
Și câte. Și mai câte.
De-un timp nu sunt singur în lupta asta. Am descoperit, prin voința Stăpânului deșerturilor și a stelelor, un om care conduce un grup de sprijin. Un fel de Frăție a Psaltirii; oameni care se țin unii pe alții vii, departe de nenorocirea asta. Și au rezultate.
Numele și numărul de telefon al acestui om sunt în pieptul meu.
Neștiut, pe stradă, aproape anonim, omul ăsta scoate din infern sufletele unor prăbușiți cum n-am mai văzut. E un om al luminii, pășind în valea morții. Nici măcar nu sunt sigur că e creștin; mi l-a scos Dumnezeu în potecă, l-am îmbrățișat și el mi-a luat din poverile de pe umeri. Că multe necazuri și rele a trimis peste noi Domnul, dar întorcându-ne ne-a dat viață, și din adâncurile pământului iarăși ne-a scos.
Așadar, în special pentru dependenții de jocuri de noroc din arealul BN/ Năsăud; nu sunteți singuri. Cereți ajutor, căutați-mă, știu unde găsiți sprijin!
Fiți bine!
O redistribuire sau o distribuire în grupuri ar ajuta.
